16.7 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii, fără victorie în grupe

Pandurii, fără victorie în grupe

Formaţia Pandurii Târgu Jiu nu a reuşit să se impună în ultima partidă din Liga Europa, disputată pe „Cluj Arena“, în faţa portughezilor de Pacos Ferreira, scor 0-0. După acest rezultat, gorjenii au terminat Grupa E pe ultimul loc cu două puncte, fiind depăşiţi de Fiorentina, Dnepr şi Pacos.

Deşi au dominat partida cu Pacos Ferreira, elevii pregătiţi de Cristi Pustai nu au reuşit să se impună în faţa unui adversar modest. În prima repriză, gorjenii au fost „vioara întâi“, însă în partea secundă oaspeţii au avut ocaziile mai mari, pe contraatac. Parcursul din acest sezon din Liga Europa l-a mulţumit pe tehnicianul oltenilor, care a considerat că a fost istoric atât pentru el, cât şi pentru club. „A fost o experienţă interesantă, am avut multe de învăţat din ea. Am încheiat în stilul nostru, cu multe ratări. Până la urmă, acesta a fost cel mai bun an din istoria clubului şi din cariera mea. Nu am nimic de reproşat arbitrajului. La noi este o problemă cu maniera de arbitraj. Îmi pare rău că nu am câştigat. În vară ar fi trebuit să fi avut lotul complet. Noi am adus jucători abia după ce am mers mai departe în Europa, ba am şi pierdut din ei. Nu pot să zic că nu era necesar să vindem, trebuia să ne autofinanţăm. Avem nevoie să acoperim anumite posturi. Am avut un lot numeros, dar tot mai trebuie să acoperim şi alte posturi“, a afirmat Cristi Pustai, la Digi Sport.
În asentimentul său a fost şi mijlocaşul Eric de Oliveira. „Am încercat o victorie, am avut multe ocazii. Pentru mulţi este o experienţă bună, pentru alţii ar putea fi ultima. Am evoluat cu mulţi jucători valoroşi, am încercat să dăm totul din noi, dar nu a ieşit ce am vrut. Am încercat să reprezentăm România. Am ratat foarte mult, terenul a fost rău“, a spus Eric, la Digi Sport.
Pandurii: Stanca – Pleaşcă, Paraskevas, Mamele, Momcilovici – Ciucur (‘71, Paulinho), Erico, Breeveld – Dos Santos (‘58, Buleică), Eric, Nicoară (‘83, Cristea). Antrenor: Cristian Pustai.
Pacos: Degra – Tony, Thiago Valente, Ricardo, Helder Lopes – Anunciacao, Andre Leao, Seri (‘46, Oliveira) – Manuel Jose (‘73, Bebe), Carlao (‘90, Romeu), Hurtado. Antrenor: Henrique Calisto.
Cartonaşe galbene: Paraskevas / Ricardo, Anunciacao, Tony, Andre Leao (2), Degra.
Cartonaş roşu: Andre Leao (‘89).
Au arbitrat: Simon Lee Evans – Philip Thomas, Gareth Wyn Jones (Ţara Galilor).
Delegat UEFA: Tervel Zlatev (Bulgaria).
Observator: Leif Sundell (Suedia).

Oaspeţii nu au vrut
să joace

Antrenorul portughezilor, Henrique Calisto, s-a declarat nemulţumit că arbitrul a decis că partida se poate desfăşura în condiţii optime: „Pandurii a jucat foarte bine şi a avut ocazii în prima parte, dar, dacă terenul ar fi fost altfel, noi eram cei care am condus meciul. Din punctul meu de vedere, nu au fost îndeplinite condiţiile necesare disputării meciului, dar arbitrul a decis să se joace“.
După încheierea aventurii europene, gorjenii se vor concentra asupra întrecerii interne. Pandurii vor avea un meci foarte greu la FC Braşov, luni (ora 20.00, Digi Sport 1), în epilogul etapei 18 din Liga I.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS