13.7 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăSportHandbal (m) - Energia Rovinari şi Potaissa Turda, victorioase în ultimele meciuri ale anului

Handbal (m) – Energia Rovinari şi Potaissa Turda, victorioase în ultimele meciuri ale anului

Energia Rovinari şi ACS Potaissa Turda au câştigat ultimele două meciuri ale anului, vineri seara, în etapa a 13-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, informează Agerpres. ACS Energia Rovinari a dispus cu 29-28 (14-16) de CS Caraş-Severin, în Sala Polivalentă din Reşiţa, în timp ce ACS Potaissa Turda a dispus acasă de CSA Steaua Bucureşti cu scorul 29-24 (14-15). 

În clasament, pe primul loc se află HCM Constanţa, cu 35 puncte, urmată de ACS Potaissa Turda, 35 p, Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, 31 p, Dinamo Bucureşti, 26 p, HC Odorhei, 24 p, Energia Rovinari, 24 p, HCM Minaur Baia Mare, 13 p, CSU Poli Timişoara, 12 p, Steaua, 12 p, CS Caraş-Severin, 10 p, CSU Suceava, 4 p, CSM Bucureşti, 3 p.

Competiţia se va relua pe 26 ianuarie, cu meciurile etapei a 14-a. 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS