20.6 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportVoleibalistele române au obţinut victorii pe linie în Bănie

Voleibalistele române au obţinut victorii pe linie în Bănie

Naţionala de volei feminin a României a câştigat toate cele trei meciuri din cadrul turneului al treilea (grupa A) al Ligii Europene, găzduit de Sala Polivalentă din Craiova. Vineri, tricolorele, antrenate de Marian Constantin, au învins, destul de uşor, reprezentativa Ungariei, cu scorul de 3-0 (21-14, 21-16, 21-9), iar sâmbătă, la finalul unui meci palpitant, cu răsturnări de situaţie, România, cu craioveanca Ramona Postea doar rezervă, a trecut cu scorul de 3-2 (21-13, 16-21, 17-21, 21-17, 15-10) de Bulgaria. Oaspetele, calificate din oficiu la turneul final al competiţiei pe care o vor găzdui luna aceasta, au fost încurajate de o galerie numeroasă şi gălăgioasă, formată în mare parte din tineri, care probabil au profitat de faptul că traversarea podului Vidin – Calafat era gratis până la finalul lunii iunie. 

Duminică seară, elevele lui Marian Constantin au întâlnit Turcia, echipă cu care luptă pentru calificare la turneul final al competiţiei, programat în perioada 11-13 iulie, în Bulgaria. Româncele s-au impus cu scorul de 3-1 (21-17, 19-21, 23-21, 21-19) şi păstrează şanse mari de calificare la turneul final, acolo unde merg două echipe din cele două grupe. Celelalte rezultate ale turneului din Bănie: Turcia – Bulgaria 3-2, Turcia – Ungaria 3-1, Bulgaria – Ungaria 3-1. Clasament grupa A după trei turnee: 1. Bulgaria 18p; 2. ROMÂNIA 16p; 3. Turcia 12p; 4. Ungaria 8p. Turneul al patrulea, ultimul, se va desfăşura în Bulgaria, în perioada 4-6 iulie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS