22.3 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportSe prefigurează cuplul Ancelotti - Zidane la Real

Se prefigurează cuplul Ancelotti – Zidane la Real

Suporterii vicecampioanei Spaniei, Real Madrid, sunt pe cale să-l revadă pe idolul lor, Zinedine Zidane, din nou în iarbă, însă nu ca jucător, ci în postura de antrenor secund. Potrivit Le Parisien, Carlo Ancelotti, care a fost „eliberat“ de Paris Saint Germain, îşi va pune semnătura cel târziu până duminică pe un contract cu Real, urmând să-l aibă secund pe „Zizou“, fostul său elev de la Juventus Torino.
Preşedintele madrilenilor, Florentino Perez, şi-a exprimat public dorinţa ca Zidane să fie „piatra de temelie“ a noului proiect al „galacticilor“, de aceea i-a oferit postul de director sportiv fostului internaţional francez, care a dorit însă să antreneze.
Perez a declarat deja că Zidane poate fi pentru Ancelotti ceea ce era Aitor Karanka pentru Jose Mourinho. Zidane vrea să aibă o relaţie apropiată cu jucătorii, pentru că-şi doreşte ca pe viitor să devină antrenor principal, şi consideră că o relaţie umană şi psihologică este la fel de importantă ca pregătirea tactică, tehnică şi fizică pentru fotbalişti.
Zidane a fost cel care i-a recomandat lui Florentino Perez să nu-l vândă pe tânărul Jese, ci să-l aducă la prima echipă. De asemenea, a insistat acum un an pentru aducerea lui Raphael Varane, devenit între timp unul dintre cei mai promiţători fundaşi centrali din lume, iar de curând a insistat pe lângă Perez să-l transfere pe starul Malagăi şi al naţionalei U21, Isco.
Pe lângă „jobul“ de antrenor secund, Zizou va ocupa şi funcţia de consilier al preşedintelui clubului „galactic“.

Cavani şi Hulk, ţinte pentru „galactici“

Real Madrid a demarat de curând tratativele cu doi atacanţi importanţi, fiind vorba despre Edison Cavani şi brazilianul Hulk. Atacantul uruguayan al lui Napoli, Edinson Cavani (26 de ani), şi ambele grupări sunt dispuse să achite clauza de reziliere, de 63 de milioane de euro. În privinţa lui Hulk, de la Zenit Sankt Petersburg, lucrurile ar fi mai simple, fiind două modalităţi pentru Real de a obţine semnătura brazilianului. Conform cotidianului spaniol Sport, Hulk ar putea ajunge la Madrid printr-un împrumut, cu opţiune de cumpărare în vara anului 2014, sau a unui transfer definitiv, clauza de reziliere fixată de Zenit ridicându-se la 40 de milioane de euro.
Transferurile lui Cavani şi Hulk nu sunt prioritare însă pentru Real Madrid, ţinta numărul unu a galacticilor fiind jucătorul galez al lui Tottenham, Gareth Bale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS