30 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Dragomir: Cu Ungaria am jucat foarte prost, cu Olanda am jucat foarte, foarte prost

Fotbal – Dragomir: Cu Ungaria am jucat foarte prost, cu Olanda am jucat foarte, foarte prost

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că echipa naţională a României a făcut două meciuri foarte proaste cu Ungaria şi Olanda, precizând însă că împotriva batavilor jucătorii pregătiţi de Victor Piţurcă au jucat mult mai slab. „Sunt multe cauze pentru care s-a pierdut meciul. E diferenţă şi la nivelul conducerii tehnice şi la tot. Am jucat foarte prost şi este un semnal de alarmă pe care l-am tras înainte de aceste două meciuri. Eu ştiu care sunt perspectivele, dar nu mă pronunţ. Aştept ca cei care răspund de chestiile astea să ia măsurile necesare. Nu vreau să răspund la întrebările privind schimbarea antrenorului. Am jucat puţin mai prost ca în Ungaria. Acolo am jucat foarte prost, aici am jucat foarte, foarte prost”, a spus Dragomir, la GSP TV.
Dumitru Dragomir a precizat că dacă era în locul lui Adrian Mutu ar fi refuzat să intre pe teren când scorul era 0-3. „Nu o înţeleg pe asta cu introducerea lui Mutu la 3-0. Ce să facă, să întoarcă el rezultatul sau să nu se supere? Eu dacă aş fi fost în locul lui Mutu, nu aş fi intrat la 3-0 nici dacă mă împuşca”, a completat Dragomir.
Oficialul LPF a afirmat că ar fi jucat cu Alexandru Chipciu pe postul de fundaş dreapta în locul lui Gabriel Tamaş. „Aş fi jucat cu Chipciu fundaş dreapta orice s-ar fi întâmplat. Cei mai buni jucători ai noştri au fost Chiricheş şi Popa, înseamnă că Popa s-a accidentat dacă a fost schimbat”, a explicat Dragomir.
Echipa naţională a României a fost învinsă, marţi, în deplasare, pe Amsterdam ArenA, cu scorul de 4-0 (1-0), de reprezentativa Olandei, într-un meci din grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014. Golurile partide au fost marcate de Van der Vaart ’12, Van Persie ’56, ’65 din penalti şi Lens ’90.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS