28.2 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Chivu a marcat un gol şi s-a accidentat în meciul cu Torino

Fotbal – Chivu a marcat un gol şi s-a accidentat în meciul cu Torino

Fotbalistul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a marcat un gol şi a suferit o accidentare în prima repriză a meciului cu AC Torino, scor 2-2, informează site-ul oficial al clubului din Serie A. „Am primit o lovitură într-un loc în care aveam deja probleme. Am încercat să joc în continuare, dar era imposibil. Totuşi cred că voi avea nevoie doar de vreo două zile pentru recuperare, nu este o accidentare gravă”, a spus Chivu pentru Inter Channel, citat de Mediafax.

Referitor la golul înscris de el duminică dintr-o lovitură liberă, el a precizat că nu a exersat astfel de faze săptămâna trecută. „Nu am exersat nicio lovitură liberă săptămâna asta, dar a mers bine. Din nefericire rezultatul meciului este cum este, dar mergem înainte. Am văzut puţin din meci pentru că trebuia să primesc îngrijiri şi stăteam întins, cu o pungă cu gheaţă”, a afirmat Chivu duminică seară.
Cristian Chivu a menţionat, în ceea ce priveşte starea sa de spirit după o nouă accidentare, că este în regulă. „Am acceptat situaţia şi voi merge înainte cât voi putea. Voi juca atât cât voi putea, asta şi pentru că am refuzat să fiu operat din nou. Colegii mei din apărare? Juan şi Andrea sunt excelenţi. Sunt tineri şi au multe de învăţat, dar şi eu am de învăţat”, a adăugat românul.
Chivu a fost lăudat de presa italiană pentru prestaţia din meciul cu Torino, notele primite de el fiind printre cele mai bune.
Calciomercato.it scrie că golul lui Chivu din lovitură liberă a fost „o perlă” şi i-a acordat românului nota 7, regretând faptul că fundaşul a fost „trădat din nou” de „fizicul fragil” şi a fost nevoit să părăsească terenul.
Il Giornale consideră că reuşita lui Cristian Chivu a fost încântătoare şi l-a notat pe fundaş cu 6,5, la fel ca Datasport şi canaleinter.it. „Tocmai când părea să îşi reia locul esenţial în apărarea Interului şi să ajute şi în atac (gol mare din lovitură liberă) a fost nevoit să părăsească terenul din cauza unei accidentări”, scrie Datasport.
Canaleinter.it subliniază că românul a înscris pentru Inter pentru a treia oară în carieră.
Calciopro.com l-a notat cu 7 pe Chivu şi scrie că fundaşul şi-a pus amprenta asupra meciului cu un gol splendid din lovitură liberă.
Fundaşul Cristian Chivu a marcat un gol în partida pe care echipa sa, Internazionale Milano, a terminat-o la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), cu formaţia AC Torino, în etapa a XXII-a a campionatului italian.
Chivu a început meciul ca titular şi a deschis scorul în minutul 5, transformând o lovitură liberă de la 22 de metri. Fundaşul român s-a accidentat şi a fost înlocuit, în minutul 28, cu Alvaro Pereira. Cel de-al doilea gol al gazdelor a fost înscris de Cambiasso, în minutul 66.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS