14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDragalina a pedepsit-o pe Alro

Dragalina a pedepsit-o pe Alro

Surpriză pe stadionul „Rapid“, FC Olt, echipă ajunsă din conjunctură în Liga a II-a, a reuşit să o ţină la respect pe Alro Slatina, o grupare care anul acesta şi-a propus promovarea în primul eşalon. Gazdele au avut un început de meci furibund, Dragalina reuşind să deschidă scorul chiar la prima oportunitate, executându-l pe Marinescu cu un şut plasat din interiorul careului mare. Impulsionaţi de reuşită, elevii lui Dan Oprescu au continuat forcingul şi au irosit alte două mari ocazii de gol până la pauză, prin Huţanu (‚16) şi Dragalina (‚37), aluminiştii replicând prin Precup (‚17), Ene (‚28) şi Creţu (‚33).
La reluare, lucrurile nu s-au schimbat, s-a jucat pe contre, iar cei care au reuşit să marcheze primii au fost tot gazdele, Dragalina bifând „dubla“ în minutul 78, după o greşeală a fundaşului Vişa. FC Olt a continuat să pună presiune pe oaspeţi prin Cătălin Niţă, ale cărui şuturi au fost respinse cu greutate de Marinescu (‚87) şi Vodiţa (‚88), în final punctând şi Alro, prin Ovidiu Stoianof, care a şutat violent de la 16 metri, mingea a lovit bara şi a intrat în plasă (‚90+1).

„Am simţit că vom câştiga“

La finalul meciului, eroul celor de la FC Olt, Dragoş Dragalina, a afirmat că se bucură foarte mult de această victorie, sperând ca echipa sa să obţină un rezultat pozitiv şi în etapa următoare, cu Gloria Bistriţa. „În primul rând, mă bucur că am câştigat un meci greu. Era important să începem cu dreptul. Mai mult mă bucur pentru victorie decât pentru faptul că am înscris. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Este doar prima etapă, am început bine, sper să mergem la Bistriţa şi să nu pierdem. Da, am simţit că vom câştiga. Noi ştiam jocul lor, ce încearcă ei, tocmai de asta am ieşit la presing. În primul rând asta ne-a cerut antrenorul. Nu pot să spun că ne-au surprins, cred că noi i-am surprins pe ei. Pe parcurs, dacă vom continua la fel şi o să avem rezultate bune, normal că adversarii ne vor trata cu multă atenţie“, a declarat Dragalina, conform liga2.ro.
Din tabăra aluminiştilor, preşedintele Jean Niţulescu s-a declarat dezamăgit de evoluţie şi scor: „Întreaga echipă trebuie să înţeleagă că modestia şi munca te pot duce la rezultate pozitive. Să dea Dumnezeu să ne trezim repede ca să nu fim obligaţi să ne schimbăm obiectivul. M-a surprins cât de prost am jucat, însă FC Olt m-a impresionat prin dăruire şi atitudine, lucruri pe care aş fi vrut să le aibă echipa Alro. Prin jocul pe care l-au prestat astăzi nu au arătat că sunt o echipă care vrea să tragă la promovare“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS