16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportLiga judecă astăzi cazul Găman şi Bărboianu

Liga judecă astăzi cazul Găman şi Bărboianu

Cererea celor doi „rebeli“ care au părăsit Universitatea este pe rol astăzi la LPF, fiind judecată de Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor al cărei preşedinte este Valentin Cocean. Piţi susţine că planul lui Mititelu a fost să-i vândă pe Găman şi Bărboianu la negru, ca să nu mai intervină fiscul.

Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor (CSL) de la LPF are astăzi pe rol şi mediatizatul caz al celor doi jucători de la Universitatea, Găman şi Bărboianu, respectiv cererile acestora de a deveni liberi de contract. CSL are astăzi pe rol şi alte cazuri de la FC Universitatea, amânate din şedinţa de săptămâna trecută, din 18 ianuarie. Este vorba de cererile lui: Emil Gargorov (încetare raporturi contractuale şi pretenţii financiare), Valentin Ivanov „Iliev“ (reziliere contract şi pretenţii financiare), Alexandru Piţurcă (încetare raporturi contractuale). Comisia pentru soluţionarea litigiilor (CSL) îl are ca preşedinte pe Valentin Cocean. Reamintim, perioada de transferări în această pauză competiţională este între 26 ianuarie – 23 februarie.

Piţi: Mititelu a vrut să ia bani la negru pe Găman şi Bărboianu

Telenovela celor doi jucători care şi-au depus actele la LPF să devină liberi de contract continuă, iar din intervenţiile la emisiunile sportive ale posturilor TV ale celor implicaţi în acest caz au apărut noi amănunte şi destule semne de întrebare.
Managerul suspendat al Ştiinţei, Victor Piţurcă, a afirmat la GSP TV că finanţatorul Craiovei le-ar fi dat dezlegări celor doi „fugari“, Găman şi Bărboianu, pentru a-i vinde la „negru“ şi a eluda astfel fiscul.
„Eu nu am fost la Ligă cu privire la plecarea lui Găman şi Bărboianu. Mie mi se pare că a fost foarte clară declaraţia jucătorilor, care au zis că această dezlegare a fost dată de Mititelu. El vrea să se judece lucrurile astea mult timp, în penal, pe la comisii. Mititelu e hoţ de meserie, o să iasă la iveală ce a făcut acest om cu 11 milioane de euro. Aici sunt instanţe sportive care vor judeca nişte documente eliberate de club către nişte jucători. Logica lui Mititelu – să le dea aceste dezlegări jucătorilor – a fost să ia banii pe ei, la negru, şi să nu îi mai bage în club, pentru că punea fiscul mâna pe ei“, a spus Piţi la GSP TV.

Mititelu: LPF, cârdăşie de la A la Z!

La rându-i, patronul Craiovei a acuzat Liga Profesionistă de Fotbal că ar fi intervenit în favoarea lui Victor Piţurcă în cazul jucătorilor Găman şi Bărboianu şi că un salariat al ligii ar fi completat cererile celor doi „fugari“.
„Domnul Dragomir s-a antepronunţat în acest caz. La comisii sunt nişte oameni care sunt puşi pe nepotisme. Fii, domnule, om corect şi reprezintă cluburile acolo! Am împrumutat doar patru miliarde, bani în avans pentru drepturile TV. Din aceşti bani mi-a oprit 1,5 miliarde din acele amenzi. Doar pentru că Dragomir m-a împrumutat cu bani, acum trebuie să fiu preş în faţa dumnealui. Craiovei i-au dispărut doi jucători pe acte false, iar dumneavoastră spuneţi că e legal“, a declarat Mititelu la GSP TV.
Apoi, oficialul oltean, extrem de surescitat, a adăugat că la LPF ar fi o „cârdăşie de la A la Z!“. Pentru această ultimă afirmaţie, preşedintele LPF a anunţat în emisiunea respectivă că îl va chema pe Mititelu la comisiile ligii pentru a da explicaţii.

Dragomir: L-am ajutat pe Mititelu împotriva regulamentului

Preşedintele LPF a punctat faptul că a ajutat deseori Universitatea şi pe Mititelu în anumite situaţii critice, uneori împotriva regulamentului. Despre suma de bani împrumutată lui Mititelu, Dragomir a susţinut că banii erau din fondul de salarii al LPF. „Am făcut-o pentru că mi-e simpatic Mititelu. Craiova risca să nu fie programată din cauza datoriilor la federaţie. Mititelu a venit la mine şi m-a rugat să-l ajut că nu are bani. I-am spus că nu am de unde, dar, ca să nu stric campionatul, i-am dat din fondul de salarii al Ligii. În luna aceea am întârziat un pic salariile“, a recunoscut Dragomir la GSP TV.

Boc: Dacă nu ajuta Mitică, Ştiinţa
retrograda!

Fostul jucător al Ştiinţei, Alexandru Boc, în prezent vicepreşedinte al LPF, a comentat ieri pentru GdS afirmaţiile lui Mititelu la adresa LPF şi a preşedintelui Dragomir: „Am avut în această dimineaţă (ieri – n.r.) o şedinţă la LPF şi ne-am întrebat şi noi între cine şi cum este «cârdăşia» de care a vorbit Mititelu la acea emisiune TV?! Oricum, Mititelu va fi chemat la Comisia de Disciplină a LPF pentru a oferi explicaţii şi amănunte. Este acum obligat să demonstreze cele spuse la adresa LPF, a preşedintelui Dragomir. Când mă gândesc cât de mult l-a ajutat LPF pe Mititelu, îndeosebi preşedintele Dragomir! Mitică l-a ajutat cu bani pe Mititelu exact când era ca Universitatea să nu fie programată două etape şi astfel echipa ar fi retrogradat!“. Despre scandalul de la Craiova, oficialul LPF a punctat: „La Craiova tot timpul a fost scandal, dar acum este ceva aparte. De ce? Este vorba şi de foarte mulţi bani şi probabil că acesta este motivul pentru care scandalul a luat o asemenea amploare. Nu pot să mă pronunţ asupra viitorului Ştiinţei. Doar Mititelu ar putea să răspundă la asemenea chestiuni. Poate primeşte banii de la Fondul Proprietatea, cine ştie!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

66 COMENTARII