12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii - „U“ Craiova, în optimi

Pandurii – „U“ Craiova, în optimi

Derbiul Olteniei se rejoacă în Cupa României, craiovenii fiind gata să-şi ia revanşa după ce în campionat au pierdut cu 1-3 meciul cu gorjenii.

„Nu-mi doresc un anume adversar, ci aş vrea să cădem cu o echipă mai slabă pentru a avea şanse mai mari de calificare“, a spus Victor Piţurcă la întâlnirea cu presa de ieri. Peste o oră, managerul general al Ştiinţei avea să afle şi echipa pe care o va înfrunta în optimile Cupei României: Pandurii. Meciul se va juca la Târgu Jiu, fiind o reeditare a partidei din etapa a şaptea. Atunci, juveţii au înclinat steagul, pierzând cu 1-3 în faţa gorjenilor. Pe 27 octombrie vor avea şansa revanşei, însă adversarul nu poate fi considerat slab. A recunoscut-o chiar preşedintele clubului Universitatea, Silvian Cristescu (foto), acesta declarând ieri: „Din păcate, am căzut cu Pandurii. Va fi un meci greu, pentru că jucăm în deplasare. Cred că se putea şi mai bine, dar se putea şi mai rău. Oricum, dacă am avut noroc sau nu la tragerea la sorţi vom vedea după ce se va termina meciul. Noi sperăm să ne calificăm“.

Pârvulescu: Îmi doream Ştiinţa în finală

Gorjenii au vorbit şi ei despre meciul cu Ştiinţa. „Cred că sorţii au fost favorabili cu noi, în primul rând pentru că jucăm pe teren propriu. E foarte bine că evoluăm acasă pentru că ne scuteşte de o deplasare şi că jucăm în faţa propriilor suporteri, deşi Craiova, echipa fanion a Olteniei, are mulţi suporteri şi la Târgu Jiu. Avem atuul că am reuşit să învingem de curând Universitatea în campionat, tot la Târgu Jiu, deşi acest lucru ar putea funcţiona şi invers, pentru că sunt convins că Ştiinţa va veni la Târgu Jiu cu sete de revanşă. Va veni să răzbune înfrângerea din campionat. Oricum, chiar dacă pentru noi mai important este campionatul, fiind într-o situaţie dificilă, tratăm cu toată seriozitatea meciurile de Cupă. Mi-aş fi dorit ca acest meci, Pandurii – Universitatea, să fi fost o semifinală sau chiar o finală a Cupei României“, a spus Eugen Pârvulescu, preşedintele pandurilor.

Slatina, invadată
de „câini“

Alro Slatina, una dintre surprizele acestei ediţii a Cupei României, va juca pe teren propriu cu Dinamo Bucureşti, într-un meci aşteptat cu interes de olteni, după ce trupa lui Corneliu Papură a eliminat în şaisprezecimi, la penaltiuri, pe FC Vaslui. „Nu ne temem. Este un meci de fotbal şi cred că putem face încă o surpriză. Ne jucăm şansa, aşa cum am făcut şi cu FC Vaslui. Nu avem ce pierde. Sperăm să avem parte de un arbitraj bun, chiar dacă Ceahlăul a acuzat în şaisprezecimi Dinamo că s-a calificat cu ajutorul fluieraşilor“, a spus ieri Jean Niţulescu, preşedintele clubului Alro. Acesta a dezvăluit că, fără să prevadă un meci cu Dinamo în „optimi“, Alro Slatina are programat deja un meci cu „câinii“ pe 10 octombrie. „Este vorba de un meci caritabil, pentru un copil, dar nu are nici o legătură una cu alta. Înaintea meciului de pe 10 octombrie va fi şi un meci de old-boys, între Dinamo şi Craiova“, a mai spus Niţulescu.

Programul „optimilor“
Programul complet al meciurilor (27 octombrie): Voinţa Sibiu – FC Timişoara, ALRO Slatina – Dinamo, Steaua – Sportul Studenţesc, Gloria Bistriţa – Unirea Urziceni, CFR Cluj – FCM Târgu Mureş, Astra Ploieşti – Rapid, Pandurii – Universitatea Craiova, „U“ Cluj – FC Braşov.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU