19.4 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăSportPavel Badea: A fost o cacealma!

Pavel Badea: A fost o cacealma!

Fostul mare jucător al Craiovei consideră că a făcut o greşeală când a intermediat întâlnirea dintre oficialii clubului alb-albastru şi primărie, simţind că mai-marii Ştiinţei nu şi-au dorit cu adevărat să se întoarcă pe stadionul „Ion Oblemenco“.

Comentând evenimentele din ultimele zile privind posibila revenire a Universităţii la Craiova pentru disputarea meciurilor de acasă pe „Ion Oblemenco“, fostul mare fotbalist al Ştiinţei Pavel Badea, în prezent consilier local şi preşedinte al CS Universitatea, a afirmat ieri că toată tevatura iscată în jurul acestei probleme ar fi fost o cacealma. „Nu a fost seriozitate. Cred că a fost o cacealma. La nivel local există bunăvoinţă, dar nu cred că s-a dorit aducerea echipei. Primăria nu are posibilitatea în prezent să facă mai mult, şi-a asumat că aduce îmbunătăţirile necesare atunci când cadrul legal va permite. Primăria a fost bine intenţionată. Era momentul să revină echipa, dacă se dorea asta“, a spus Badea conform prosport.ro.
Acesta a mai afirmat că nu se va mai implica în discuţiile dintre primărie şi oficialii clubului: „Adrian Mititelu mi-a cerut să fac o mediere, am crezut că se vrea readucerea echipei. A fost a doua oară când m-am implicat în acest conflict, dar a treia oară nu am s-o mai fac. Sunt un om serios şi vreau ca şi cei cu care discut să fie serioşi“.
Badea a ţinut să-i transmită şi un mesaj lui Mititelu: „Îi doresc domnului Mititelu multă baftă în manageriatul clubului şi să se întoarcă mai repede. Universitatea are mai mare nevoie acum de oraş decât are oraşul nevoie de Universitatea“.

Geolgău a revenit

Fostul component al Craiovei Maxima îşi anunţase joi demisia din funcţia de preşedinte executiv al grupării alb-albastre, decepţionat de faptul că tratativele cu primăria privind revenirea Universităţii la Craiova au eşuat. Finanţatorul Adrian Mititelu l-a convins pe Geolgău să revină asupra demisiei şi astfel, conform craiova.maxima.ro, Geolgău s-a hotărât să-şi continue mandatul de preşedinte executiv.

Ştiinţa, amical cu Gaz Metan CFR

Universitatea Craiova va disputa sâmbătă un ultim amical înaintea startului noului sezon, în compania grupării de Liga a II-a din Bănie, Gaz Metan CFR Craiova, echipă aflată la începutul pregătirilor. Partida va avea loc de la ora 17.00, pe stadionul „Municipal“ din Drobeta Turnu Severin, locaţie pe care Universitatea va disputa meciurile de acasă. Este prima întâlnire între cele două formaţii din Craiova. Conform unui comunicat de pe site-ul clubului din Bănie, pentru această partidă de la Turnu Severin, intrarea va fi liberă, cu excepţia tribunei oficiale şi a tribunei 0, unde accesul se va face pe bază de invitaţii. Antrenorul principal Aurică Ţicleanu va începe partida de verificare cu o formulă pe care intenţionează s-o folosească la începutul campionatului, dar pe parcursul amicalului va rula întreg lotul, inclusiv jucătorii care nu au făcut pregătirea din Austria, Wobay şi ultima achiziţie a alb-albaştrilor, Ciucă (revenit de la Gloria Bistriţa).
Pentru acest meci, antrenorul Ţicleanu nu îl va avea la dispoziţie pe fundaşul Ovidiu Dănănae, deoarece internaţionalul Universităţii are programată duminică nunta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

57 COMENTARII