13.3 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGargorov la Ştiinţa, Cardoso blocat de furtună

Gargorov la Ştiinţa, Cardoso blocat de furtună

Universitatea l-a înregimentat şi pe mijlocaşul bulgar Emil Gargorov, în timp ce brazilianul Cardoso va ajunge sâmbătă la Craiova.

 

După ce l-a transferat pe atacantul gabonez Henry Antouchet şi i-a prelungit contractul fundaşului central Valentin Iliev, Universitatea a reuşit să transfere şi un mijlocaş central. Este vorba de alt bulgar, Emil Gargorov (29 de ani), de la RC Strasbourg. Adus la recomandarea lui Iliev, Gargorov a semnat joi seară un contract pe doi ani. „Consider că am făcut o achiziţie foarte bună. Este un jucător care ne va ajuta", a comentat Adrian Mititelu pe blogul personal. Gargorov (1,67 m) a jucat la Lokomotiv Sofia, apoi la ŢSKA Sofia, unde a fost coechipier cu Iliev şi Trică. În 2006 a ajuns în Hexagon, fiind cumpărat de RC Strasbourg, grupare la care a jucat patru ani, atât în prima, cât şi în a doua ligă franceză, pentru care a bifat 51 de meciuri şi şase goluri. „Am venit aici pentru a juca în Cupa UEFA, poate în Ligă. Vali Iliev mi-a vorbit frumos despre acest club şi sper să reuşim să ne calificăm. Cred în ce a spus Vali despre Universitatea. Sper să prind şi naţionala din nou. Am semnat pe doi ani şi vreau să marchez cât mai mult pentru Universitatea", a spus Gargorov, conform site-ului oficial al clubului. „Migdală" a jucat 12 meciuri pentru naţionala ţării sale şi a marcat un gol.

 

Doi sud-americani
în Bănie

 

Ultimul transfer al Ştiinţei ar trebui să fie brazilianul Alexandre Cardoso, fundaşul stânga al pandurilor, care este dorit în Bănie sub formă de împrumut contra a 100.000 de euro. Oficialii celor două echipe şi-au dat acordul în privinţa transferului, însă rămâne ca şi jucătorul să fie mulţumit de salariul care i se oferă. Cardoso trebuia să ajungă vineri în România, dar din cauza vremii nefavorabile şi-a amânat decolarea. „A fost furtună în Brazilia, nu au decolat mai multe avioane şi a rămas blocat pe aeroport. Mâine (sâmbătă – n.r.), la ora 16.00, ar trebui să ajungă la Bucureşti, iar de acolo va veni la Târgu Jiu, după care, dacă nu intervine nimic, va ajunge la Craiova pentru a semna înţelegerea cu Universitatea. În principiu, jucătorul şi-a dat acordul prin telefon", a anunţat vineri Gabriel Mucea, impresarul fotbalistului cariocas.

Până să ajungă Cardoso la Ştiinţa, printre juveţi a aterizat alt sud-americat, este vorba de argentinianul Gabriel Martinez Poch (45 de ani). Acesta este de vineri preparatorul fizic al trupei din Bănie, fiind adus de Horaţiu Horoba, impresarul care a perfectat pentru 11 iulie amicalul cu Juventus. Poch a mai îndeplinit funcţia de preparator fizic la mai multe formaţii din America de Sud, printre care Estudiantes de La Plata (Argentina), Nueva Chicago (Argentina), Aurora (Bolivia), Deportivo Quito (Ecuador).

Tot de vineri se antrenează alături de juveţi şi Spase Dilevski. Australianul şi-a încheiat vacanţa şi va intra în focuri, urmând ca pe lângă antrenamente să susţină şi vizita medicală, şi testele fizice pe care ceilalţi alb-albaştri le-au efectuat deja. Wobay nu ajunsese încă vineri seară la Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

54 COMENTARII