13.7 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăSportViaţa merge înainte, noi rămânem în urmă

Viaţa merge înainte, noi rămânem în urmă

Fanii Ştiinţei au taxat eşecul cu Ceahlăul, reproşurile acestora îndreptându-se spre antrenorul interimar Eugen Trică şi patronul Adrian Mititelu.

 

Aproximativ 20 de suporteri alb-albaştri au însoţit echipa Universitatea la Piatra Neamţ, însă dezamăgirea a fost totală la finalul meciului. Aceştia i-au certat pe jucători şi i-au reproşat antrenorului Eugen Trică modul în care a gândit meciul, dar şi faptul că l-a acuzat pe Cătălin Crăciun de ratarea din ultimul minut. „Chiar trebuia să ajungem în ultimul minut? Am avut 1-0. De ce îl acuzi pe copilul ăla? Trebuia să ştim să ţinem de minge, nu să acuzăm copilul ăla că a ratat în ultimul minut! Nu e vorba de ultimul minut. E vorba că nu trebuia să ajungem acolo. Trebuia să ţinem de scor, să jucăm, nu să ne facem că jucăm. Pe voi vă doare undeva. Aveţi oferte, mâine, poimâine plecaţi, noi rămânem aici, cu echipa. Noi am fost şi în B… Noi rămânem, voi plecaţi", i-au strigat ultraşii lui Trică înainte ca acesta să urce în autocar. Eugen Trică, despre care socrul său, Ilie Balaci, spusese înainte de meci că este Guardiola din Bănie, nu s-a prezentat la conferinţa de presă, unde a ajuns „secundul" George Biţă. Acesta a acuzat jucătorii că nu au respectat indicaţiile tactice în repriza secundă, apoi i-a reproşat şi lui Crăciun ratarea care a premers golului victorios înscris de moldoveni.

 

Afară cu „ghinion“!

 

Fanii Ştiinţei au comentat pe site-ul GdS înfrângerea cu Ceahlăul, făcând haz de necaz. „Dacă (Mititelu – n.r.) l-a dat afară pe Wotte, nu poate să-l dea şi pe ghinion ăsta?", se întreabă 007. Parpanghel a venit cu o soluţie radicală: „Dacă aş fi în locul patronului, aş schimba numele echipei. Măcar atât ar putea să facă pentru noi. Iar acest nume, U Craiova, să apară din nou, când se va juca fotbalul pe care ni-l amintim unii craioveni mai bătrâni". Esckobar şi-a făcut calculele, visând la unele „regii" ajutătoare: „Dacă CFR Cluj bate pe Vaslui şi Urziceni nu bate pe Argeş, vine Clujul mai relaxată? Dacă Steaua nu mai are şanse la locul doi, ne dă Becali meciul? Dacă Oţelul e scăpată de griji poate să ia vacanţă mai devreme?". Ironic, Maximus spune: „Mulţumim, Mititelule, pentru tot ce ne-ai oferit! Mulţumim că datorită ţie am descoperit că mai avem şi neveste, prietene, amante! Ne-ai scos fotbalul din cap datorită minunatelor tale abilităţi manageriale, a profesionalismului cu care ai condus spre performanţe rare această echipă".

 

„Cel mai penibil campionat“

 

Făcând o radiografie a acestui sezon, sal_all a postat următorul mesaj: „Mulţumesc echipei de fotbal Universitatea Craiova şi actualei generaţii de jucătorii care m-au adus într-o stare de nedescris! Am avut cel mai penibil campionat de când mă ştiu. Patru meciuri în care am luat bătaie în prelungiri, cele mai mari ratări şi cele mai mari gafe! Păcat de oamenii care se uită şi pun suflet… şi sunt o mulţime… Sper într-o minune şi la anul să o luăm de la început. Viaţa merge înainte, noi rămânem în urmă!".

Trică: Ştiinţa, capul sus!

Antrenorul interimar al Ştiinţei este dezamăgit de rezultatul nedrept de la Piatra Neamţ şi afirmă că atmosfera în lot nu este apăsătoare.„Sunt mândru de colegii mei, chiar au jucat fotbal. Păcat de efortul depus de ei şi păcat de rezultat, deoarece Craiova nu merita să piardă cu Ceahlăul. Starea de spirit este bună la echipă, în ciuda înfrângerii. Eu am vorbit cu ei după meci şi le-am transmis să ţină capul sus pentru că ăsta este fotbalul. Acum pentru noi urmează meciuri foarte importante, dar eu le-am spus că, dacă vom juca aşa cum am făcut-o cu Ceahlăul, nu avem cum să pierdem. Singura problemă de lot pentru meciul cu CFR este Barbu care a încasat un cartonaş galben, însă va reintra Iliev“, a declarat Eugen Trică, conform Sport Total Fm.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII