20.9 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportÎnvingeţi şi campioana!

Învingeţi şi campioana!

Universitatea – Urziceni

Stadion „Municipal“ Turnu Severin, duminică, ora 17.00 (Digi Sport).

Formaţii probabile:

Universitatea: Merlier – Buleică, R. Barbu, V. Găman, Buşu – Prepeliţă, Bărboianu, Trică, Gîngioveanu – M. Costea, Al. Piţurcă. Antrenor: Mark Wotte.

Unirea Urziceni: C. Grigore – Maftei, Galamaz, B. Fernandes, Bordeanu – Marinescu, Paraschiv, Apostol, Frunză – Onofraş, Bilaşco. Antrenor: Roni Levi.

Vor arbitra: R. Petrescu – Ed. Dumitrescu, Ad. Vidan.

Gruparea alb-albastră din Bănie, scăpată de emoţiile retrogradării, vizează a treia victorie consecutivă, cu campioana Unirea Urziceni, derbi în care Wotte nu poate conta pe axul central Lung-Iliev-Dilevski.

 

Universitatea Craiova se pregăteşte de un fel de revoluţie a „campioanei unei mari iubiri", în sensul promovării masive de jucători tineri din propria pepinieră şi alcătuirii, în următorii ani, a unei echipe de elită, astfel încât Ştiinţa să revină în prim-planul fotbalului românesc. Acesta-i subiectul finalului de sezon 2009/2010, iar exemplul elocvent este minutul 90 al meciului de la Vaslui, când Universitatea a terminat partida numai cu jucători cu carte de identitate de Oltenia! L-am inclus aici şi pe fiul selecţionerului, Alex Piţurcă, cu viză de flotant pe strada Câmpia Islaz din Craiova. Victoriile noii „găşti nebune" din Bănie în ultimele două meciuri de campionat au dat şi mai mult curaj finanţatorului Mititelu şi antrenorului Wotte de a merge pe mâna tinerilor. După cele trei puncte contabilizate din disputa cu echipa „greului" Adrian Porumboiu, Ştiinţa a scăpat de emoţiile retrogradării, iar moralul alb-albaştrilor este cu totul altul pentru derbiul cu campioana en-titre Unirea de duminică.

 

Mitică Dragomir: Nu mai dau pronostic!

 

Partida de pe „Municipalul" din Turnu Severin va fi supervizată de preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal. „Vin la acest meci de la Turnu Severin, dar nu mai dau pronostic. De ce? Nu vreau! De fapt, nu-mi permite funcţia de preşedinte al LPF
să-mi fac publice afinităţile faţă de o echipă sau alta… Vor unii să mă cureţe, dar nu reuşesc atâta timp cât eu respect legile", a declarat, pentru GdS, Mitică Dragomir.

 

Valeriu Bordeanu: Vreau să câştige Unirea

 

Meciul cu echipa „sătucului" Urziceni a devenit într-un fel dificil prin faptul că axul central al oltenilor – Lung, Iliev, Dilevski – este indisponibil, trei absenţe de marcă pentru Ştiinţa. În plus la această problemă internă a Craiovei, trebuie adăugat faptul că Unirea n-a abandonat obiectivul de a ataca titlul campionatului, deşi în acest retur n-a avut strălucirea din tur: abia în etapa trecută, elevii lui Roni Levi au bifat prima victorie pe teren propriu în acest retur.

Despre întâlnirea de duminică, Valeriu Bordeanu, fost jucător şi la Universitatea Craiova în acel sezon negru, al retrogradării (2004/2005), a declarat pentru GdS: „Prevăd un meci interesant, între două echipe care, câştigând în ultima etapă, au ascendente morale din acest punct de vedere. Unirea are un obiectiv, iar la Turnu Severin, unde jucăm cu Universitatea, venim pentru a câştiga meciul. Am evoluat şi pentru Universitatea, respect echipa din Craiova, dar sunt jucător profesionist, sub contract cu Unirea Urziceni, motiv pentru care vreau ca Unirea să cucerească toate cele trei puncte".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

44 COMENTARII