16.7 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportWobay nu şi-a respectat sarcinile de joc

Wobay nu şi-a respectat sarcinile de joc

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, printre altele, într-o intervenţie telefonică la postul local de radio, că jocul Ştiinţei nu a mers cum trebuia în linia mediană, deoarece leonezul Julius Wobay nu a respectat ceea ce i-a cerut antrenorul Mogoşanu. „Dacă jucam în a treia etapă cu Dinamo era altceva. Fotbaliştii s-ar fi obişnuit cu sistemele de joc. Antrenorii aveau şi varianta să joace cu Dina şi Baird în atac, iar Costea pe stânga. Până la urmă, s-a decis să jucăm cu fraţii Costea, ştiut fiind faptul că au calitatea să decidă un meci. Patru jucători de la Dinamo i-au ţinut însă în permanenţă pe cei doi. Problema noastră a fost la mijloc. Wobay n-a strâns cum trebuia, n-a prins o zi bună şi a făcut ca mijlocul nostru să fie dominat de cel al lui Dinamo“, a declarat oficialul Ştiinţei.

Medieşenii, tot „câini“

Mititelu a ţinut să-i pună în gardă pe jucători în privinţa meciului cu Gaz Metan Mediaş, pe care îl consideră la fel de greu precum cel cu bucureştenii. De data aceasta, patronul Universităţii nu se mai mulţumeşte însă cu un egal, ci vrea victoria. „Întâlnim o echipă cu fotbalişti foarte buni. Sunt convins că şi-au luat măsuri şi n-o să ne mai ofere spaţiile din turul campionatului trecut. Va fi un meci foarte greu. Încerc să-i fac pe jucători să înţeleagă că meciul cu Gaz Metan va fi la fel de greu precum cel cu Dinamo. Cred că Mediaş nu mai e o echipă cu joc frumos, ci eficient. Mergem cu gândul să luăm trei puncte“, a anunţat Mititelu.
Acesta a dezvăluit că italianul Dario Bonetti a fost la un pas de Ştiinţa, dar, în cele din urmă, a ajuns la Dinamo. „Am fost interesat să-l aduc pe Dario Bonetti la Craiova. Marius Vizer mi l-a propus cu mult înainte de a-l recomanda pe italian la Dinamo. N-a fost să fie, aşa cum s-a întâmplat şi cu Hugo Broos. Pe el l-am convins, ne-am înţeles la bani, i-am trimis şi poze cu oraşul Craiova, să vadă că nu se compară cu Vaslui, dar nu a mai vrut să vină în România. Cu Slomka am stat patru zile în negocieri. Nu l-am putut convinge nici pe el să vină cu familia în România“, a dezvăluit Adrian Mititelu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

16 COMENTARII