12.6 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăSportSchimbări majore la comisiile FRH

Schimbări majore la comisiile FRH

Adunarea generală ordinară a Federaţiei Române de Handbal, la care au fost prezenţi 50 din cei 184 de membri afiliaţi cu drept de vot, a aprobat raporturile de activitate şi execuţia bugetară pe 2008, planul de activitate pe 2009, calendarul intern şi internaţional pe 2009, proiectul de buget pe 2009 şi a votat un nou proiect de statut. Conform prevederilor acestuia, Consiliul de Administraţie va fi format din 17-18 membri, prin cooptarea preşedintelui ligii profesioniste de handbal, atunci când această structură se va înfiinţa. Preşedintele FRH va deţine şi preşedinţia CA, iar vicepreşedinţii FRH vor fi şi vicepreşedinţi CA, la care se adaugă 14 membri. Antrenorii şi arbitrii pot ocupa un loc în Consiliul de Administraţie doar dacă renunţă la activitatea lor curentă pe durata mandatului. Gheorghe Tadici, antrenor al echipei HC Zalău şi membru al actualului CA al FRH, a contestat hotărârea de a se declara incompatibile funcţiile de antrenor şi membru al CA, care a fost însă impusă în statut prin vot. Secretarul general şi trezorierul pot participa la CA, dar nu au drept de vot. Altă modificare a statutului prevede ca preşedinţii Comisiilor de apel, de disciplină şi de arbitri să fie aleşi prin vot de Adunarea Generală, în urma propunerilor venite de la structurile afiliate sau de la Consiliul de Administraţie. Propunerea de înfiinţare a funcţiei de prim-vicepreşedinte, care să fie atribuită preşedintelui ligii profesioniste de handbal, a fost respinsă. Comitetul Director al FRH, care soluţionează problemele curente între două întruniri ale Consiliului de Administraţie, este alcătuit din membrii salariaţi ai FRH, preşedinte, secretar general, trezorier, secretari federali (intern şi internaţional), directori tehnici (masculin şi feminin). Adunarea generală de alegeri a FRH va fi convocată în termen de 45 de zile după ce noul proiect de statut va primi avizul de la judecător, cel mai devreme în a doua parte a lunii august 2009.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS