15.9 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăSportVictor Piţurcă, momit de ruşi cu 1,5 milioane de euro

Victor Piţurcă, momit de ruşi cu 1,5 milioane de euro

Lokomotiv Moscova vrea să îl angajeze pe fostul selecţioner al României şi îi oferă acestuia un salariu foarte mare pentru a accepta să preia echipa la care evoluează şi mijlocaşul Răzvan Cociş.

Presa internaţională a anunţat că oficialii clubului Lokomotiv Moscova doresc să-l aducă pe banca tehnică a echipei pe fostul selecţioner al reprezentativei României, Victor Piţurcă, şi sunt dispuşi să-i ofere acestuia un salariu anual de 1,5 milioane de euro. Piţurcă ar urma să-l înlocuiască la Lokomotiv Moscova pe tehnicianul rus Vladimir Maminov, ale cărui rezultate nu sunt mulţumitoare. În cazul în care va ajunge la formaţia rusă, Piţurcă îl va antrena pe internaţionalul român Răzvan Cociş.
După nouă etape, Lokomotiv ocupă locul opt în prima ligă rusă, cu 13 puncte, având şase puncte mai puţin decât liderul ŢSKA Moscova.
Comitetul Executiv al FRF a decis pe 9 aprilie rezilierea contractului selecţionerului Victor Piţurcă după ce prima reprezentativă a pierdut aproape toate şansele de calificare la Cupa Mondială din 2010.

Mircea Sandu: Lokomotiv îşi permite un antrenor ca Piţurcă

În opinia preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, clubul Lokomotiv Moscova nu va avea nici o problemă să angajeze cu un salariu de 1,5 milioane de euro pe an un antrenor de valoare precum fostul selecţioner al României.
„Piţurcă este un antrenor foarte bun şi Lokomotiv Moscova are o putere financiară extraordinar de mare. Nu cred că e o problemă, cu un buget de 60 sau 70 de milioane de euro pe an, să îşi ia un antrenor de valoare. Nici salariul de un milion şi jumătate nu ar fi o problemă. Când ai un buget de 12 milioane de euro, cât are Federaţia Română de Fotbal, trebuie să te menţii la 600.000 de euro“, a spus şeful fotbalului românesc.
Sandu a dezvăluit că relaţiile sale cu Victor Piţurcă s-au răcit, tehnicianul refuzând să participe la sărbătorirea centenarului Federaţiei Române de Fotbal.
„Din păcate nu am mai vorbit cu Piţurcă în ultima perioadă. Îmi pare rău că nu a venit la decernarea distincţiilor, nici la centenar“, a precizat Sandu.

Lupescu: Fostul selecţioner şi-a reziliat contractul cu FRF

Antrenorul Victor Piţurcă este liber de contract, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, informând zilele trecute că rezilierea înţelegerii cu fostul selecţioner al echipei naţionale s-a oficializat. Conform lui Lupescu, Federaţia Română de Fotbal a virat deja în contul tehnicianului suma de 300.000 de euro.
„Noi i-am trimis hârtia pe care el a dorit-o, a semnat-o şi ne-a transmis-o înapoi. Oferta noastră de 300.000 de euro a fost acceptată de el. Apoi, noi am semnat, la rândul nostru, hârtia respectivă, i-am virat banii în cont şi cu asta basta. Rezilierea contractului s-a oficializat. În prezent, Victor Piţurcă nu mai are nici o legătură contractuală cu Federaţia Română de Fotbal“, a spus Lupescu.
Oficialul FRF a adăugat că era normal ca încheierea colaborării cu Victor Piţurcă să se realizeze pe cale amiabilă: „Era normal să se rezolve pe cale amiabilă cu Victor Piţurcă. Relaţia mea cu el a fost întotdeauna foarte bună şi nu putea să se schimbe. Şi în continuare noi doi vom avea o relaţie bună“.
La rândul său, Victor Piţurcă a spus că nu mai face parte din lumea fotbalului şi a refuzat să comenteze atât rezilerea contractului pe cale amiabilă cu Federaţia Română de Fotbal, cât şi oferta din partea formaţiei Lokomotiv Moscova.
„Eu nu mai fac parte din lumea fotbalului şi nu are rost să vorbesc despre fotbal. Să comenteze Lupescu şi ceilalţi. Eu nu mai vreau să vorbesc despre fotbal“, a spus Piţurcă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII