19.2 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportOltchim va avea buget de 1,5 milioane de euro

Oltchim va avea buget de 1,5 milioane de euro

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, va avea un buget de 1,5 milioane de euro pentru sezonul competiţional viitor. Adunarea generală a grupării vâlcene a stabilit şi care vor fi obiectivele pe care trebuie să le îndeplinească elevele lui Relu Roşca şi Radu Voina – cucerirea titlului naţional şi accederea în finala Ligii Campionilor Europeni. În cele câteva zile rămase până la reunirea lotului, tehnicianul oltencelor va trebui să se decidă asupra numelor jucătoarelor care vor fi împrumutate la alte echipe, lotul Oltchimului urmând să fie format din maximum 20 de handbaliste, în condiţiile în care Paula Rădulescu a semnat deja pentru Vâlcea.
Pentru pauza competiţională, echipa vâlceană are programat un cantonament montan, cel mai probabil la Piatra Arsă, şi patru turnee amicale, la Debrecen, Gyor Koprivnika şi Ljubljana, dar şi alte meciuri de pregătire în România.

Primul loc din toate timpurile

Într-un clasament al campioanelor României la handbal feminin din toate timpurile, Oltchim ocupă prima poziţie cu 15 titluri naţionale. Pe poziţiile următoare se clasează Universitatea Timişoara, cu zece titluri, şi Ştiinţa Bacău, de nouă ori campioană. În sezonul abia încheiat, echipa antrenată în prima parte de Ivica Rimanic şi în cea de-a doua de Radu Voina a marcat în medie 35 de goluri pe fiecare meci şi a primit numai 34.
Altfel, preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a făcut către Federaţia Română de Handbal propunerea prin care Centrul Naţional de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea să poarte numele fostei mari handbaliste a Chimistului, Maria Torok Duca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS