Acasă Sport Gruparea de la Depou se pregăteşte pentru Liga a II-a

Gruparea de la Depou se pregăteşte pentru Liga a II-a

-

Gaz Metan CFR Craiova a promovat matematic în Liga a II-a încă din etapa trecută, gruparea din Bănie fiind acum preocupată de refacerea stadionului de la Depou şi de achiziţionarea de jucători.

 

Liderul seriei a 4-a în Liga a III-a, Gaz Metan CFR Craiova, a contabilizat în cele 29 de meciuri disputate până acum 70 de puncte şi a promovat, matematic, încă din etapa precedentă. Antrenorul principal al nou-promovatei, Cristea Boldici (foto), are o singură explicaţie pentru această performanţă: „Munca este explicaţia acestui succes. Sunt la a doua promovare pe care o reuşesc în ultimii trei ani. Actuala echipă a luat naştere în 2007, prin fuziunea grupărilor Gaz Metan Podari şi CFR Craiova, iar colaborarea cu cei de la Gaz este extraordinară. Chiar în primul an din Liga a III-a, 2007/2008, am ajuns la barajul de promovare, dar am ratat. În acest sezon, a fost o mobilizare din partea tuturor, finanţatori, conducători, jucători, antrenori,
şi astfel am reuşit să accedem direct în Liga a II-a fără mari emoţii. După ratarea promovării în vara lui 2008, am completat lotul cu câţiva jucători de valoare, printre care Feleagă, Preda, Cruşoveanu, şi ne-am atins obiectivul. Acum însă începe greul, datele problemei sunt cu totul altele în eşalonul doi".

Boldici: Aducem jucători din afara Doljului

 

În lotul echipei se află şi Marius Sava, dar acesta a avut unele probleme de sănătate (o întindere) şi n-a putut fi folosit în acest campionat decât în puţine meciuri. Contractul lui expiră în această vară. Pentru ca obiectivul echipei în campionatul viitor – menţinerea în Liga a II-a – să fie realizat, Cristea Boldici a solicitat conducerii clubului completarea lotului cu câţiva jucători. „Nu pot nominaliza fotbaliştii pe care îi doresc la echipă, vreo trei-patru, toţi din afara Doljului, dar sper că, dacă s-a dorit promovarea, vor fi acum realizate problemele legate de noua situaţie. Echipei îi trebuie un buget corespunzător, un stadion modernizat din toate punctele de vedere şi un lot care să ne permită menţinerea în Liga a II-a. Despre aceste probleme, sunt deja proiecte care urmează să se deruleze, dar asta nu e problemea mea, ca antrenor. Şi contractul meu expiră acum, probabil că-l vom prelungi", a mai spus Boldici.

 

Frăţică: Stadionul de la Depou va intra în reparaţii

 

Preşedintele grupării de la Depou, Gheorghe Frăţică, a declarat: „Suntem pregătiţi să ne prezentăm bine în Liga a II-a. Astfel, lucrările de reparaţii la stadionul de la Depou vor demara în perioada următoare şi vor cuprinde refacerea gazonului, a vestiarelor şi a tribunelor. Vom întări şi lotul, deja suntem în discuţii cu vreo şase jucători, din Bucureşti şi din Târgovişte, iar Marius Sava va rămâne la noi şi în sezonul viitor. Toate preocupările conducerii din această perioadă sunt pentru ca echipa noastră să se menţină în sezonul 2009/2010 în Liga a II-a. Toate echipele nou-promovate, cum suntem şi noi, vor fi sprijinite, inclusiv financiar, şi de FRF, aşa că am motive să afirm că Gaz Metan CFR Craiova se va prezenta onorabil în sezonul viitor".

ȘTIRI VIDEO GdS

2 COMENTARII

Materialele de propagandă ale PSD, interzise de BEJ Dolj

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, obligat să înlăture broşurile şi ziarele de campanie ale PSD, pentru că acestea  “încalcă limitele libertăţii de exprimare”....

Restricţii rutiere pe mai multe străzi din Craiova

Primăria Municipiului Craiova anunţă restricţii de circulaţie în data de 24 noiembrie, cu ocazia desfășurării activității de preluare a buletinelor de vot de...