21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăSportOltchim, din nou campioană!

Oltchim, din nou campioană!

Rapid Bucureşti 31

Oltchim 45

Sala Sporturilor „Rapid“, spectatori: 1.000.

Rapid: Gongea, Guşuroaia – Pavel (1 gol), Cruceanu (7), Iacob (3), Dobrin (5), Geană (3), Doica (5), Popa (2), Răceală (4), Catrinoiu (1). Antrenor: Vasile Mărgulescu.

Oltchim: Huţupan, Smedescu – Pidpalova (3), Puşcaşu (2), Neagu (5), Shymkute (2), Luca (3), Elisei (4), Manea (5), Szucs (1), Vizitiu (3), Lecuşanu (1), Maier (16). Antrenor: Radu Voina.

Au arbitrat: S. Anton şi C. Năstase (Buzău).

Elevele lui Radu Voina au învins gruparea giuleşteană la Bucureşti şi pentru a treia oară consecutiv îmbracă tricourile galbene.

 

Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a deplasat la Bucureşti pentru partida contra giuleştencelor de la Rapid, din penultima rundă a acestei ediţii din Liga Naţională de handbal feminin, şi avea nevoie de o victorie pentru a fi matematic campioană. Deşi gazdele, angrenate în lupta pentru participarea în viitoarea ediţie a cupelor europene, au jucat cu ambiţie, elevele lui Radu Voina nu le-au dat şanse să spere la un rezultat pozitiv şi au accelerat încă din debutul meciului. La pauză, soarta celor două puncte puse în joc era decisă, oltencele conducând cu scorul de 21-14. Situaţia nu s-a schimbat nici în partea a doua a întâlnirii, chiar dacă Voina a trimis-o în poartă pe Smedescu, în locul Luminiţei Huţupan, şi a rulat întreg lotul. Vâlcencele au continuat să joace spectaculos şi şi-au mărit treptat avantajul pe tabela de marcaj.

 

Maier, record de goluri

 

Cei 1.000 de giuleşteni le-au aplaudat la scenă deschisă pe vâlcence, care s-au impus în final cu 45-31 şi şi-au asigurat cucerirea celui de-al treilea titlu naţional consecutiv şi cel de-al cinsprezecelea din istoria clubului. În meciul de la Bucureşti, Ramona Maier a reuşit un record al Ligii Naţionale, izbutind să înscrie nu mai puţin de 16 goluri. Fosta atletă a ajuns la cota 97, fiind golghetera campioanei. În ultima rundă a campionatului, Oltchim joacă pe propriul teren cu Oţelul Galaţi, meci în care Luminiţa Huţupan Dinu se va retrage din activitatea competiţională.

Lotul Oltchimului care a cucerit titlul naţional în ediţia 2008-2009: Luminiţa Huţupan, Tereza Pâslaru, Talida Tolnai, Mihaela Smedescu, Steluţa Luca, Ramona Maier, Adriana Nechita, Rita Borbaş, Regina Shymkute, Raluca Ivan, Adina Meiroşu, Narcisa Lecuşanu, Gabriela Szucs, Valeria Motogna, Adriana Ţăcălie, Clara Vădineanu, Patricia Vizitiu, Anastasia Pidpalova, Roxana Gatzel, Roxana Cherăscu, Cristina Neagu, Valentina Elisei, Iulia Puşcaşu, Elena Avădanii. În acest sezon, banca tehnică a fost ocupată în prima parte de croatul Ivica Rimanic şi în cea de-a doua – de Radu Voina.

Rezultatele complete ale penultimei etape a Ligii Naţionale de handbal feminin: HCM Roman – Rulmentul Braşov 24-28, HC Oţelul Galaţi – HCM Ştiinţa Baia Mare 24-25, Rapid CFR Bucureşti – Oltchim Vâlcea 31-45, KZN Slatina – HC Dunărea Brăila 26-37, HC Zalău – Tomis Constanţa 34-34, „U" Jolidon Cluj – CSM Cetate Devatrans 28-26, HCM Buzău – CSM Ploieşti 24-25.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU