9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportChivu, depăşit de sicilieni

Chivu, depăşit de sicilieni

Inter a remizat pe teren propriu cu Palermo, scor 2-2, iar căpitanul naţionalei României a fost depăşit de multe ori de atacanţii adverşi, fiind notat cu 5,5 de agenţia Datasport.

Echipa lui Cristian Chivu, Inter Milano, nu a reuşit să treacă pe teren propriu de Palermo, partida dintre cele două terminându-se la egalitate, scor 2-2, în etapa a 31-a din Serie A.
Pe arena „Giuseppe Meazza“, în faţa a 50.000 de spectatori, Inter a marcat de două ori în prima repriză, prin Balotelli (’15) şi Ibrahimovici (’39 din penalti) şi se părea că echipa antrenată de Jose Mourinho va câştiga la scor. În repriza secundă, pe fondul unei relaxări a gazdelor, sicilienii au punctat de două ori la un interval de două minute şi au egalat, autorii golurilor oaspeţilor fiind Cavani (’73) şi Succi (’75). La gazde, Cristian Chivu a fost integralist şi a încasat un cartonaş galben în minutul 89. Evoluţia căpitanului naţionalei României nu a fost dintre cele mai bune, el fiind notat cu 5,5 de agenţia Datasport. „În prima repriză, Chivu nu prea a avut de lucru, iar în partea a doua a fost depăşit de mai multe ori de atacanţii lui Palermo“, a scris sursa citată despre român.

Juve nu a profitat de semieşecul lui Inter

Interul lui Chivu, lider în Serie A, a avut noroc pentru că ocupanta poziţiei secunde, Juventus Torino, a pierdut cu 3-2 pe terenul lui Genoa şi şi-a mărit până la zece puncte în clasament avansul faţă de „Bătrâna Doamnă“.
Genoa a condus cu 2-1 la pauză, pentru gazde punctând Motta în minutele 29 şi 44, iar pentru Juventus, Del Piero, în minutul 45. Torinezii au rămas în inferioritate numerică în minutul 65, dar au reuşit totuşi să egaleze cu cinci minute înainte de final, prin Iaquinta. Palladino a adus însă trei puncte pentru Genoa, în minutul 88.
În derbiul capitalei Italiei, Lazio s-a impus cu 4-2 în faţa Romei. Pentru gazde au marcat Pandev (’2), Zarate (’4), Lichtsteiner (’58) şi Kolarov (’86), în timp ce pentru Roma au punctat Mexes (’10) şi De Rossi (’81). Fundaşul Ştefan Radu nu a fost inclus în lot la „biancocelesti“, în aceeaşi situaţie fiind şi Adrian Stoian, la oaspeţi.  

Victorie la scor pentru Codrea

Siena, echipă la care evoluează şi Paul Codrea, a reuşit să se impună cu 4-1 pe terenul formaţiei Bologna. După numai 11 minute de joc, toscanii conduceau cu 2-0, graţie reuşitelor lui Calaio şi Portanova. La pauză, tabela a arătat 1-2, după ce Marazzina a punctat pentru gazde, iar în repriza secundă Ghezzal şi Kharja au trimis şi ei mingea în poarta gazdelor şi Siena a realizat scorul etapei. Codrea a fost integralist şi a primit nota 6 din partea agenţiei Datasport.
Echipa lui Mutu, Fiorentina, a învins pe teren propriu, cu 2-1, pe Cagliari, fără să poată beneficia de aportul românului, operat la genunchi şi indisponibil timp de 40 de zile. În absenţa „Briliantului“, au punctat Pasqual (’53) şi Vargas (’85), iar pentru sarzi a marcat Ragatzu (’87). Fiorentina ocupă locul al cincilea în clasament după acest succes, loc care nu asigură participarea în preliminariile Ligii Campionilor.

Campionatul Italiei, etapa a 31-a
Rezultatele înregistrate sâmbătă în Serie A. Bologna – Siena 1-4 (Marazzina 20 / Calaio 5, Portanova 11, Ghezzal 62, Kharja 82), Chievo – AC Milan 0-1 (Seedorf 49), Fiorentina – Cagliari 2-1 (Pasqual 53, Vargas 85 / Ragatzu 87), Inter – Palermo 2-2 (Balotelli 15, Ibrahimovici 39-penalti / Cavani 73, Succi 75), Lazio – AS Roma 4-2 (Pandev 2, Zarate 4, Lichtsteiner 58, Kolarov 86 / Mexes 10, De Rossi 81), Lecce – Sampdoria 1-3 (Caserta 58-penalti / Pazzini 11, Cassano 30, 87- ambele din penalti), Napoli – Atalanta 0-0, Torino – Catania 2-1 (R. Bianchi 82, Natali 88 / B. Martinez 84), Genoa – Juventus 3-2 (Motta 29, 44, Ragatzu 85 / Del Piero 45, Iaquinta 85). Întâlnirea Reggina – Udinese s-a jucat aseară, după închiderea ediţiei. Clasament: 1. Inter 73p, 2. Juventus 63p (30j), 3. AC Milan 61p, 4. Genoa 57p, 5. Fiorentina 55p, 6. Roma 49p, 7. Palermo 46p, 8. Cagliari 45p, 9. Lazio 44p, 10. Atalanta 41p, 11. Sampdoria 40p, 12. Napoli 39p, 13. Siena 37p, 14. Catania 37p, 15. Udinese 36p, 16. Chievo 31p, 17. Torino 27p, 18. Bologna 26p, 19. Lecce 24p, 20. Reggina 20p.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS