19.3 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăSportRonaldo, gol pentru Corinthians

Ronaldo, gol pentru Corinthians

Fostul atacant al lui Real Madrid şi AC Milan, Ronaldo, a înscris golul egalizator pentru Corinthians în deplasarea cu Palmeiras, scor 1-1, în etapa a 12-a din campionatul Braziliei, declanşând o isterie în rândul fanilor formaţiei sale. Golgheterul Cupei Mondiale din 2002 a fost introdus pe teren în repriza secundă şi a marcat în minutele de prelungiri golul egalizator pentru oaspeţi.
Aflat la prima sa reuşită în tricoul lui Corinthians, atacantul de 32 de ani a fugit spre sectorul tribunei unde se aflau fanii echipei sale, s-a urcat pe gardul de protecţie şi a celebrat golul alături de aceştia. Sub greutatea suporterilor şi a jucătorilor, care s-au grăbit să-l felicite pe Ronaldo, gardul a cedat, însă nu s-a înregistrat nici un accident grav. Ulterior, fostul „Balon de Aur“ a fost avertizat de arbitru cu un cartonaş galben. Ronaldo a bifat miercurea trecută primul său meci oficial după mai bine de un an de pauză cauzată de accidentarea pe care a suferit-o la ligamentele genunchiului stâng, pe vremea când evolua la AC Milan. Din decembrie 2008, fostul internaţional brazilian este legitimat la Corinthians.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS