14.8 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăSportStart ratat pentru naţionala de tineret

Start ratat pentru naţionala de tineret

România a debutat cu stângul la Campionatul Mondial de handbal feminin de tineret, din Macedonia, fiind învinsă cu 38-30 de Germania.
Partida s-a disputat marţi seară, iar naţionala României, pregătită de Gavril Kozma (KZN Slatina) şi Constantin Tosum (DWAR Craiova), a început bine meciul. În minutul zece al întâlnirii, selecţionata noastră conducea cu 6-4, însă la jumătatea primei reprize situaţia s-a întors, scorul devenind 11-9 pentru Germania. Cu trei minute înainte de pauză, România conducea cu 17-13, dar Adriana Ţăcălie şi compania au intrat la cabine cu un avantaj de doar două goluri (17-15). După reluarea partidei, Germania a avut nevoie de doar patru minute ca să egaleze (18-18), ca un minut mai târziu să preia conducerea (18-19). Din acel moment, România nu a mai reuşit să revină în joc, iar nemţoaicele au mărit diferenţa constant. În minutul 49, Germania conducea cu 31-23, iar scorul final a fost 38-30 pentru nemţoaice. După acest început de Mondial, tehnicianul Gavril Kozma a spus: „În prima repriză, apărarea a mers bine, lucru ce nu s-a mai întâmplat în partea a doua. Am fost zero. Nu am cuvinte“.  Pentru România au marcat: Dana Brânzan (Jolidon Cluj), Alina Bratu (HCM Zalău), Mihaela Pătuleanu (LPS Slatina) – 1; Oana Cârstea (KZN Slatina), Daniela Băbeanu (HCM Zalău) – 2; Aneta Pârvuţ (LPS Drobeta Turnu Severin) – 3; Elena Dincă (Jolidon Cluj) – 4; Lucia Marin (LPS Slatina) – 6; Adriana Ţăcălie (Oltchim Râmnicu Vâlcea) – 10. În partida a doua din Grupa A, România va întâlni Ungaria.
Rezultatele complete înregistrate până acum în grupa A: 21 iulie: Ungaria – Islanda 23-23, Slovenia – Germania 26-29. România a stat; 22 iulie: Islanda – Slovenia 26-26, România – Germania 30-38. Ungaria a stat. Clasament: Germania – 4 p; Islanda – 2; Ungaria – 1; Slovenia – 1; România – 0. Din cele patru grupe, în faza a doua a competiţiei se vor califica echipele clasate pe primele trei poziţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS