23.4 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportArgintaru l-a convins pe Şumudică

Argintaru l-a convins pe Şumudică

Fostul jucător al Universităţii Craiova, Marius Argintaru (foto), s-a acomodat repede la noua sa formaţie, Progresul Bucureşti, grupare cu care a semnat un contract pe doi ani, cu drept de prelungire încă un an. Mijlocaşul oltean de 20 de ani a ajuns în Cotroceni ca liber de contract, după ce s-a judecat cu Ştiinţa aproape o jumătate de an, conducătorii clubului din Bănie trimiţându-l să se antreneze cu juniorii pentru că refuzase împrumutul la FC Caracal. „De Universitatea m-am despărţit în urma unui litigiu. Mi-au dat o sumă de bani ca să renunţ la memoriu. Am continuat un an în lotul echipei mari, însă au fost probleme financiare şi nu mi-am primit drepturile. În cele din urmă, ne-am înţeles şi ne-am despărţit amiabil“, a afirmat Argintaru într-un interviu apărut pe site-ul oficial al noii sale echipe.
Jucătorul s-a pregătit o săptămână sub comanda lui Marius Şumudică, antrenorul Progresului fiind mulţumit de randamentul craioveanului, motiv pentru care l-a cooptat în lotul de 23, deplasat în cantonamentul de la Poiana Braşov. „Mă simt bine aici, iar din punct de vedere financiar este mai bine decât la Craiova. Domnul Şumudică mi-a spus că este mulţumit de mine, deşi este un antrenor exigent, care stă tot timpul cu gura pe noi. Am debutat la Progresul săptămâna trecută, într-un amical cu o echipă din liga a treia. Am câştigat cu 4-0, două goluri fiind marcate de mine. M-am acomodat repede la Progresul, chiar dacă şase luni m-am pregătit separat sau cu juniorii. Suntem o formaţie tânără, dar avem şi câţiva jucători experimentaţi, cum ar fi Dobre şi Costescu. Obiectivul stabilit de conducere este promovarea în Liga I“, a mai spus Marius Argintaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS