17 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăSportGhinion pentru Baird

Ghinion pentru Baird

Atacantul australian al Ştiinţei, Michael Baird, ar putea lipsi din echipa alb-albastră până la finalul acestui sezon, din cauza unei accidentări, informează site-ul oficial al clubului Universitatea Craiova. Baird s-a accidentat la antrenamentul de joi şi a ratat meciul de la Mioveni, fiind diagnosticat cu entorsă la genunchiul strâng. Atacantul australian a fost supus ieri-dimineaţă unor noi investigaţii medicale, descoperindu-se că are afectat şi meniscul, nu numai ligamentele. În aceste condiţii, „cangurul“ va lipsi cu certitudine la meciul cu Gloria Bistriţa, urmând să se ia o decizie în privinţa lui. „Baird are o leziune minoră pe meniscul intern şi încercăm să vedem dacă putem rezolva problema fără operaţie. Este exclus să joace cu Gloria Bistriţa. Mai are nevoie de câteva zile de repaus total. Va face numai exerciţii de recuperare“, a spus medicul echipei, Claudiu Stamatescu.
Michael Baird va fi menajat o perioadă, oficialii olteni încercând să amâne intervenţia chirurgicală pentru pauza competiţională. Absenţa lui Baird este importantă, în condiţiile în care australianul avusese evoluţii bune în ultimele meciuri, fiind lăudat de antrenorul Nicolo Napoli. Tehnicianul italian a lipsit şi ieri de la antrenament, fiind învoit să meargă în ţara natală. De astăzi va reveni însă alături de echipă, pentru a pregăti meciul cu Gloria, programat sâmbătă. Biletele pentru această partidă vor fi puse în vânzare începând de astăzi. Preţul tichetelor va fi de cinci lei la peluză, zece lei la tribuna a II-a şi 12,5 lei la tribuna I.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS