22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVâlcenii încep cursa de urmărire

Vâlcenii încep cursa de urmărire

FC Bihor – CSM Vâlcea
Stadion „Municipal“
, astăzi, ora 11.00 (Sport.ro).
Formaţii probabile:
FC Bihor:
Lipitor – D. Muscă, Ambruţ, Gongolea, Lorincz – Mihu, Săndulescu, Andor – R. Radu, Lukacs, Ayza. Antrenor: Gheorghe Silaghi.
CSM: Rusandu – Vişa, Dandea, Niţu, Vlad – Dedu, Voicu, Labun, Larie – Robson, Boroiban. Antrenor: Dumitru Teleşpan.
Vor arbitra: S. Tarcea – M. Nicoară, C. Haramuz.

CSM Râmnicu Vâlcea are la dispoziţie 13 etape pentru a încerca minunea. Oltenii au de recuperat opt puncte faţă de Gaz Metan Mediaş şi FC Argeş, dar nu au dezarmat şi mai speră la promovare. „Cum a recuperat Steaua 11 puncte, putem şi noi recupera opt. Nu e chiar imposibil“, au spus la unison oficialii din Zăvoi. Primul pas poate fi făcut astăzi, în deplasarea de la Oradea, când pe banca tehnică a vâlcenilor va debuta noul cuplu de antrenori, Dumitru Teleşpan – Cristian Lazăr, cei care au dificila misiune de a redresa corabia din mers. Oltenii vor avea în faţă o formaţie aflată pe val, care nu a mai pierdut de mai bine de patru luni şi care este hotărâtă să cucerească alte trei puncte, care ar scăpa-o de griji pe final de campionat.
„Ar fi frumos ca acest mic record să se prelungească. Dar trebuie să jucăm mult peste ce am reuşit în acest retur, să dispară crisparea“, a afirmat tehnicianul gazdelor, Gheorghe Silaghi.
Gruparea din Zăvoi nu se va putea baza nici de această dată pe două piese de bază, Nemanja Vidakovic şi Mihai Pasăre, ambii aflaţi pe ultima sută de metri a recuperării după accidentări mai vechi. Oficiaii CSM-ului speră ca vâlcenii să fie ajutaţi şi de jocul rezultatelor din această rundă, iar Gaz Metan să nu reuşească să se impună pe terenul uneia dintre formaţiile care luptă pentru evitarea retrogradării, Corvinul Hunedoara. „E greu de crezut că Mediaşul nu va câştiga la Hunedoara, dar în fotbal orice este posibil“, a concluzionat directorul general al CSM-ului, Florin Verigeanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII