Fostul antrenor al echipei naţionale de gimnastică, în prezent preşedinte al ANS, a afirmat că în România există o luptă permanentă de a urmări greşelile celuilalt.
– Cum caracterizaţi anul sportiv 2007?
– Dificil. În ciclul olimpic, anul 2006 l-am considerat de acumulare, iar pentru 2007 ne-am pus multe speranţe în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2008. Din păcate, speranţele justificate pentru 2007 nu s-au realizat aşa cum ne aşteptam. Este adevărat că s-au obţinut medalii mondiale şi europene, dar nu s-a cucerit acea dorită medalie de aur. Aveam potenţial, adică s-ar fi putut lua, la sporturi sau ramurile de sport olimpice, o medalie de aur în 2007.
– Anul s-ar fi putut încheia frumos, printr-o medalie a echipei de handbal fete, chiar una de aur!
– S-a pus prea mare presiune pe naţionala feminină. Am aşteptat prea mult acest campionat mondial, ca un fel de revanşă în faţa echipei Rusiei, care ne-a învins în finala mondială din decembrie 2005…
– Aveţi o explicaţie pentru finalul nefericit al fetelor noastre, pentru înfrângerile cu Rusia şi Germania, mai ales pentru căderea din meciul cu naţionala Germaniei?
– Explicaţii sunt multe. Cred că le-a ajuns oboseala. După cum s-a putut observa, aproape toate aceste fete au jucat în 2007 încontinuu, în diferite competiţii europene intercluburi. Au avut un an infernal. Altă explicaţie ar fi că în campionatul nostru intern sunt practic trei echipe de nivel internaţional, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Rulmentul Braşov şi Jolidon Cluj, celelalte formaţii din prima ligă românească încercând să se apropie de nivelul celor trei amintite, dar ele nu au condiţii de finanţare astfel încât să se poate face contracte motivante cu sportivele. Asta face ca ele să nu aibă aceleaşi şanse precum cele trei formaţii din Râmnicu Vâlcea, Braşov şi Cluj.
Polul handbalului feminin trebuie să fie România
– Râmnicu Vâlcea, prin Oltchim, este în prezent polul handbalului feminin din România!
– Ştiţi cum este cu polul ăsta? Acum câţiva ani era la Zalău, acum este la Râmnicu Vâlcea… Zic că polul handbalului trebuie să fie România. Dacă vom reuşi să fim mai puţin dezbinaţi, să nu ne mai măcinăm între noi, ca să ajungem obosiţi în faţa adversarului datorită acestor lupte de orgolii româneşti, atunci s-ar putea schimba situaţia. La noi există un fel de luptă permanentă, fără nici un fel de caracter sportiv, aceea de a urmări greşeala celuilalt ! Repet, dacă nu vom reuşi să scăpăm de această tară, specifică României, nu vom reuşi probabil niciodată să fim capabili să ne bucurăm de succesul altuia ca de propriul nostru succes, dacă acela este tot român! Sunt multe de spus şi de analizat, dar la fel de multe de făcut.
– Care ar fi soluţia de rezolvare?
– Soluţia se află tot la noi, adică în lumea handbalului. În România există tentaţia ca toţi să ne dăm cu părerea privind soluţiile salvatoare. Cei din handbal ştiu mai bine care sunt relaţiile şi tensiunile în interiorul fenomenului, mai ales punţile care poate că s-au rupt. Tot ei cunosc care sunt posibilităţile de a coagula o echipă tehnică şi de sportive care să ne reprezinte foarte bine la Jocurile Olimpice 2008. Ţin să spun că nimic nu-i pierdut, avem şanse să ne calificăm la Olimpiadă. Şi, mai departe, la Beijing trebuie să ne luptăm pentru o medalie. De ce? Pentru că medalia aceea, de la Jocurile Olimpice, este cea mai importantă. Aş spune că este mai importantă decât una obţinută la un campionat mondial.
România nu poate obţine la Beijing performanţele de la Sydney şi Atena
– Vorbind despre Beijing 2008, care sunt speranţele în privinţa celorlalte sporturi olimpice?
– Ca de obicei, aşteptările noastre se îndreaptă către aceleaşi sporturi – canotaj, caiac-canoe, gimnastică, scrimă, lupte, înot, atletism. Întotdeauna am aşteptat de la aceste sporturi rezultate conform tradiţiei, aşa cum aşteptăm şi la Beijing 2008. Este însă clar că România nu va mai putea atinge performanţele anterioare, rezultatele de la Olimpiadele de la Sydney şi Atena.
– Motive?
– Ca de obicei, există motive obiective, dar şi subiective. Care ar fi acestea? Baza de selecţie a scăzut dramatic, apoi ar putea fi discutată şi competenţa specialiştilor care pregătesc aceste loturi naţionale. Am trăit ani buni, chiar după 1989, din inerţia dată de valoarea unor tehnicieni şi sportivi care s-au format înainte de 1990. Şi această inerţie a durat 5 – 12 ani… Acum suntem într-o situaţie aparte: beneficiem de munca tinerilor antrenori cu sportivi formaţi în aceşti 17 ani de libertate, ca să-i spunem aşa. Ei trebuie însă să-şi dorească mai mult, să nu încerce să ascundă competenţa discutabilă în spatele lipsei de bani, de infrastructură şi a schimbării de mentalitate. Sportivul este un aluat pe care-l formezi aşa cum crezi tu că este bine pentru a obţine performanţă. Infrastructura nu se rezolvă de azi, pe mâine, este un proiect pe termen mediu şi lung.
– Bani?
– Federaţiile au primit aproximativ cât au cerut, adică finanţarea s-a făcut la nivelul pe care federaţiile l-au considerat suficient pentru o pregătire corespunzătoare performanţei.
România ar putea produce o surpriză la EURO 2008
– Ce ziceţi de grupa României la turneul final CE de fotbal 2008?
– Este o mare şansă că România a căzut în acea grupă de foc, cum este supranumită. Orice se va întâmpla bine pentru noi în Grupa C va avea un efect mult mai mare decât dacă eram într-una uşoară. Totuşi, este un campionat european, iar echipele care s-au calificat nu pot fi catalogate ca fiind slabe. Ce părere mai putem avea atunci despre naţionala Angliei care, iată, nu s-a calificat la EURO 2008? Iar dacă tricolorii vor reuşi ceva deosebit, va avea un răsunet cu totul altul decât dacă am fi fost într-o grupă uşoară. Totul este posibil, mingea este rotundă… Având în vedere potenţialul tricolorilor, eu cred că România ar putea produce o surpriză, adică am putea să ne calificăm în faza sferturilor de finală. Este foarte greu, dar nu imposibil. Atunci când te lupţi cu cei puternici, există şi altă motivaţie, altă dăruire decât dacă te confrunţi cu o echipă de mâna a doua.
– În urmă cu mulţi ani, v-am văzut în tribuna oficială a stadionului „Ion Oblemenco“ la un meci de fotbal al Universităţii Craiova…
– Am fost, într-adevăr, la Craiova… Ceea ce a făcut generaţia de aur a Universităţii, acea echipă supranumită Craiova Maxima, cu acei superfotbalişti cum ar fi Ilie Balaci şi Rodion Cămătaru, ca să dau exemplul celor care sunt mai la „vedere“ acum, nu se poate uita. Eu zic că la Craiova va veni totuşi momentul când se va reînnoda istoria performanţelor. Argumente? Craiova este un oraş cu potenţial deosebit în fotbal… Poate ar trebui să ne ducem înapoi, să vedem de ce atunci echipa mergea, iar acum, nu. Este adevărat că datele problemei sunt schimbate faţă de acei ani, dar trebuie să ne modernizăm din mers, cum se spune. Nu dau exemplul neapărat al CFR-ului Cluj, dar este clar că, pentru a face o echipă competitivă, totul depinde de potenţialul financiar.
Nu este obligatoriu să antrenez în România
– Dumneavoastră veţi rămâne în continuare la birou, ca să zic aşa? Înţelegeţi ce vreau să vă întreb…
– Rămân la birou atâta timp cât cred că pot face ceva pentru sportul românesc. În momentul în care voi simţi că sunt numai un ornament sau că ocup un loc salarizat de la bugetul statului, iar activitatea mea nu are nici un fel de incidenţă sau efect în mişcarea sportivă românească, voi pleca. Lumea este largă, ca să zic aşa. Nu este obligatoriu să mă reîntorc la munca de antrenorat tot în România. Am stat aproape 25 de ani la echipa de gimnastică a României, iar ca să-mi satisfac dorinţa de a lucra din nou în sală, pot s-o fac oriunde în lume. Nu trebuie neapărat să mă orientez către acelaşi sistem în care am fost performant în perioada cât am lucrat şi care acum poate că nu-mi mai oferă aceleaşi condiţii. Conjunctura nu mai este aceeaşi, spaţiul în care mă mişcam cu dezinvoltură nu mai este cel pe care eu îl cunosc foarte bine. Şi atunci, soluţia de a-ţi satisface pasiunea – la mine munca de antrenor este o pasiune – ţi-o poţi rezolva făcând o activitate temporară la acelaşi nivel înalt într-o altă ţară. Dacă n-am plecat până acum, la vârsta mea nu mai am de gând să fiu aventurier şi s-o iau aşa, prin lume…
