22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPascu, Cotoranu şi Puşa Dina, examinaţi

Pascu, Cotoranu şi Puşa Dina, examinaţi

Dan Pascu, Adrian Cotoranu şi Puşa Dina au susţinut ieri-dimineaţă examen pentru ocuparea posturilor de antrenori la cele două echipe de volei ale Sport Club Municipal (SCM) – CS Universitatea Craiova. Cotoranu şi Puşa Dina au candidat pentru funcţiile de antrenor principal, respectiv antrenor secund la echipa feminină, posturi pe care le-au ocupat şi până acum la CS Universitatea Craiova, iar Pascu, dacă va lua examenul, se va ocupa de noua echipă de volei masculin a SCM-CS Universitatea. În urmă cu o lună, oficialii clubului municipalităţii declaraseră că de formaţia masculină de volei se va ocupa Berti Văsuică, dar fostul voleibalist nu a mai ajuns la o înţelegere cu clubul. În aceste condiţii, a fost contactat Dan Pascu, antrenorul ultimei echipe care a activat în campionat pentru CS Universitatea, în urmă cu trei ani. Cei trei antrenori care au fost examinaţi ieri vor afla rezultatul în următoarele zile. În ceea ce o priveşte pe Puşa Dina, valoroasa voleibalistă craioveană ar veni la echipă ca antrenor secund, dar şi în calitate de reprezentant al secţiei de volei de la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu“, instituţie cu care SCM-CS Universitatea vrea să aibă o strânsă colaborare.  
Dacă problema antrenorilor este la un pas de a fi rezolvată, mult mai greu sunt de găsit sportivi, mai ales pentru echipa masculină de volei. Săptămânal, oficialii craioveni cheamă sportivi să dea probe, dar aceştia fie nu au valoare, fie nu acceptă să vină la un club nou-înfiinţat. La volei feminin, nucleul fi de jucătoare există, dar ar mai de pus câteva „plombe“. Voleibalista Ioana Toma nu va mai juca la formaţia olteană din toamnă, urmând să părăsească România, cu destinaţia SUA.

Manea, în vizor

Altă secţie din cadrul SCM-CS Universitatea Craiova, cea de baschet, este pe cale de a-şi definitiva structura organizatorică. De echipa masculină se va ocupa tot Marius Toma, iar nou-înfiinţata formaţie de baschet feminin ar putea fi condusă de Liviu Manea, antrenor cu experienţă şi rezultate notabile la nivelul junioarelor cu echipa CSS Universitatea Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS