19.8 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăSportCursa perfecta pentru Schumacher

Cursa perfecta pentru Schumacher

Pilotul scuderiei „calutului cabrat“ a fost foarte incântat de modul cum s-a comportat monopostul si s-a apropiat la 11 puncte de liderul Fernando Alonso.


Michael Schumacher, pilotul de Formula 1 al echipei Ferrari, a spus ca, duminica, la Marele Premiu al Germaniei, pe care si l-a adjudecat la Hockenheim, „totul a fost perfect“.


„Pur si simplu, totul a fost perfect. Motorul a functionat foarte bine, iar masina a fost setata perfect. Pâna sa ajungem in acest stadiu, am facut numeroase teste. Am lucrat mult si cu cauciucurile Bridgestone pentru a obtine rezultate maxime. Si carburantul furnizat de Shell a fost perfect. De fapt, victoria de astazi este o consecinta a mai multor factori. Cel mai important lucru este ca am redus la unsprezece puncte distanta care ma separa de Fernando Alonso“, a spus Schumacher.


Fiind intrebat la conferinta de presa daca, totusi, nu a intâmpinat nici o problema in timpul cursei, pilotul german a raspuns: „Am luat repede un avans si m-am simtit apoi linistit si sigur pe mine. Poate singura problema cu care m-am confruntat a fost suprafata circuitului, care era murdara. Unele curbe trebuia abordate cu maxima atentie, pentru ca era dificil sa controlezi masina“.


Massa il sprijina pe „Schumi“


Cel de-al doilea pilot al scuderiei „calutului cabrat“, brazilianul Felipe Massa, sosit pe locul al doilea, a declarat ca obiectivul echipei Ferrari pentru cursa din Germania a fost victoria lui Schumacher.


„Misiunea noastra a fost indeplinita. Ferrari este o echipa mare care are o strategie precisa. Obiectivul nostru era sa-l ajutam pe Michael sa câstige si, atunci când lucram in echipa, suntem redutabili. Eu trebuia sa plec de pe prima linie la start si sa termin cursa pe locul al doilea si am reusit gratie celor care au pus la punct masina“, a precizat Massa.


Felipe Massa, un pilot cu rezultate modeste pâna in acest an, s-a clasat in 2006 de câteva ori pe podium. „Intr-adevar, m-am obisnuit destul de repede sa termin pe podium. Sper ca intr-o zi sa ajung pe cea mai inalta treapta. Deocamdata, lucrez in folosul echipei si mai am de asteptat pâna va veni momentul meu de glorie“, a precizat brazilianul.


Ierarhiile CM de Formula 1


Clasament general piloti: 1. F. Alonso (Spania) 100 de puncte, 2. M. Schumacher (Germania) 89, 3. F. Massa (Brazilia) 50, 4. K. Raikkonen (Finlanda) 49, 5. G. Fisichella (Italia) 49, 6. J.P. Montoya (Columbia) 26, 7. J. Button (Marea Britanie) 21, 8. R. Barrichello (Brazilia) 16, 9. R. Schumacher (Germania) 13, 10. N. Heidfeld (Germania) 13, 11. D. Couldhard (Marea Britanie) 10, 12. J. Trulli (Italia) 10, 13. J. Villeneuve (Canada) 7, 14. M. Webber (Austria) 6, 15. N. Rosberg (Germania) 4, 16. C. Klien (Austria) 2, 17. P. de la Rosa (Spania) 2, 18. V. Liuzzi (Italia) 1.


Clasament general constructori: 1. Renault (Franta) 149 de puncte, 2. Ferrari (Italia) 139, 3. McLaren Mercedes (Marea Britanie) 77, 4. Honda (Japonia) 37, 5. Toyota (Japonia) 23, 6. Sauber-BMW (Elvetia) 20, 7. Red Bull (Austria) 12, 8. Williams (Marea Britanie) 10, 9. Toro Rosso (Italia) 1.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS