30.5 C
Craiova
joi, 13 iunie, 2024
Știri de ultima orăSport„Dulaul“ este multumit de achizitii

„Dulaul“ este multumit de achizitii

Dupa schimbarea sistemului de joc, lupta pentru un post de titular la Pandurii devine acerba la nivelul fundasilor centrali si al atacantilor.


Dupa ultimele trei jocuri amicale sustinute in tara, antrenorul Viorel Hizo scotea in evidenta nesiguranta aparatorilor si apatia atacantilor, lucruri pe care incearca sa le elimine in stagiul din Cipru. Primul joc disputat in Insula Afroditei pierdut cu 0-2 cu Dinamo Tbilisi a remarcat doar noua asezare tactica, 4-4-2, pe care „Dulaul“ incearca sa o implementeze la Pandurii, pastrând insa slabiciunile aratate in tara. Fundasii centrali au gafat din nou, iar atacantii au mai bifat un joc in care nu au gasit plasa portii adverse. Prin trecerea de la sistemul de joc 3-4-3, folosit in tur, la 4-4-2, cu care Hizo incearca sa abordeze returul, tocmai posturile de fundas central si atacant vor fi cele mai „afectate“, concurenta fiind mai mare. Amzucu, Perisic, Scarlatache si Bogoi sunt cadidati pentru cele doua locuri din centrul defensivei, iar Armel, Glisca, A. Popescu si Vintilescu se bat pentru un cele doua posturi de titular in avanposturi.


Temelescu apreciaza noul sistem


Schimbarea de sistem a fost determinata de sosirile lui Dragomir, Sava si Vranjkovic, toti fiind apreciati de Hizo in jocul cu Dinamo. In ciuda infrângerii, tehnicianul a fost multumit de constructia jocului si de cum s-au orientat in teren elevii sai. In opinia directorului general Viorel Temelescu, Vranjkovic si Sava au fost jucatorii care au iesit in evidenta.


„Vranjkovic s-a integrat perfect, e bataios, rau in sensul pozitiv al lucrurilor, iar Sava este dispus la efort. Toate fazele de gol au fost create de el. Eu sunt optimist in privinta noului sistem“, a spus Temelescu.


Bosniacul Vranjkovic a fost acceptat de ceilalti jucatori si a inceput deja sa prinda câteva cuvinte in limba româna, cel mai bun prieten al sau fiind conationalul Boris Keca. „Imi place echipa si vreau sa ramân la Târgu Jiu in Divizia A pentru toti cei doi ani si jumatate de contract“, a spus Vranjkovic prin intermediul translatorului sau, Keca.


Vecini cu seicii


Antrenorul Viorel Hizo a contat ieri, la pregatire, pe toti jucatorii, chiar daca Balaet si Glisca acuza mici probleme medicale dupa primul joc din Cipru, 0-2 cu Dinamo Tbilisi. „Dulaul“ a exersat noua asezare tactica si suturile la poarta in speranta ca gorjenii vor repurta astazi, de la ora 15.00, cu norvegienii de la Sandefjord, prima victorie din Insula Afroditei. Pe un teren alaturat celui de la Paralimni, locul unde „pandurii“ efectueaza antrenamentele de dimineata s-a pregatit si nationala Kuweitului, al carui selectioner este Mihai Stoichita. Acesta s-a intretinut minute bune cu antrenorul Viorel Hizo, cu conducatorii gorjenilor, precum si cu câtiva jucatori pe care i-a avut elevi, Stoichita revenind la hotel impreuna cu delegatia „pandurilor“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS