In sfirsit, dupa meciul de la Alba Iulia, la conferinta de presa, Pavel Badea a recunoscut ca lipsa fondurilor impiedica formarea unei echipe competitive la Universitatea Craiova. Sub impresia unei noi prestatii catastrofale a jucatorilor si dupa un alt esec in fata unui adversar modest, Badea a rostit ceea ce stiam cu totii din mult timp.
Numai ca, la o alta conferinta de presa, inaintea partidei cu Rapid, Badea a considerat „tendentioase“ (un cuvint preferat al managerului general) intrebarile care vizau contradictia intre declaratia ulterioara jocului de la Bistrita, „asta e valoarea echipei“, si afirmatia „avem un grup foarte bun de jucatori la Craiova“, dinaintea derbiului cu Rapid. Poate managerul dorea sa-si motiveze jucatorii si sa creasca moralul echipei inaintea unei confruntari importante, dar pentru acest lucru nu era nevoie sa le spuna ziaristilor, si implicit suporterilor, ca plopul are mere.
Stiinta are 13 puncte dupa tot atitea partide, adica o medie de un punct pe meci, si respectind acest algoritm, la sfirsitul campionatului, cu 30 de puncte, putem retrograda fara probleme. Vinovatii se cunosc, dar tocmai pentru ca echipa pentru care sufera multi oameni in tara este intr-o situatie disperata, ii vom aminti cu fiecare ocazie, fara crutare.
Dinel Staicu
Dinel Staicu este doar cu numele finantator, investitiile sale nefiind pe masura pretentiilor fanilor si, oricum, nu au depasit incasarile provenite din drepturi de televizune, sponsorizari, vinzari de jucatori, bilete, abonamente etc. Are reputatia de a fi batut suporterii echipei in primavara acetui an si de a fi inchis Peluza Sud a stadionului „Ion Oblemenco“.
Cirtu, Rednic si Sandoi au fost antrenori sustinuti de public, cu „carti de vizita“ deosebite, dar care au parasit echipa acuzind lipsa interesului pentru performanta din partea patronului.
Poate Staicu considera ca
ne-au ajuns 40 de ani in prima divizie, cu patru titluri si sase cupe, participari in cupele europene si alte astfel de „nimicuri“. Oricum, mai important este sa detii „dosarul Ceausescu“ sau un bust al fostului dictator…
Pavel Badea
Pavel Badea este omul care a stat mereu linga Dinel Staicu de cind acesta a preluat echipa. A fost jucator, antrenor si presedinte in „era Dinel“, incalcindu-si chiar promisiunea de a sta doi ani departe de club, doar pentru a da satisfactie patronului (chiar daca motivul oficial a fost „din dragoste pentru echipa“). Badea nu poate fi acuzat vreodata ca doreste raul acestui club, dar realitatea este ca a facut rau. A fost presedinte si antrenor in acest tur dezastruos, dar abia la final recunoaste lipsa de valoare a echipei, cauzata de lipsa investitiilor. Bine ca nu a spus-o dupa ce ne va fi dus in Divizia B.
S-ar putea sa ajunga vreodata si antrenor remarcabil, asa cum a fost ca jucator, dar, pina una-alta, este mai aproape de a retrograda echipa, decit de a o salva. Asta in timp ce Cirtu umileste echipele bucurestene cu niste jucatori care si-ar gasi cu greu locul la Universitatea II.
Jucatorii
Cei care joaca in acest campionat pentru Universitatea Craiova sint mai putin vinovati decit cei doi „judecati“ mai sus, insa n-au nici cel mai mic respect pentru culorile clubului unde sint legitimati. Unii, saracii, nu au nici o treaba cu acest sport, numit fotbal, iar altii poseda ceva talent, dar prefera sa-l iroseasca prin discoteci sau cluburi. Ba, unii dintre ei pretind ca atmosfera de pe stadion nu le convine in acest moment, preferind sa joace in deplasare. Pai, pentru binele lui Frunza si compania, ar trebui, poate, sa-i dam afara pe cei care vin de o viata la stadion si sufera pentru aceasta echipa. Ca sa nu se mai simta „galacticii“ nostri jigniti de citeva injuraturi din tribune.
Dar, pina la urma, ce sa asteptam de la niste venetici, cind pina si multi dintre fotbalistii crescuti in spiritul oltenesc au preferat sa tradeze Craiova, plecind cu „lotul Netoiu“.