• Totoroata se pregateste in Parcul „Romanescu“ si asteapta un semn de la „Becali Sport“ • Dantes se afla in Ghencea, el fiind in coproprietate cu Steaua
Extensiv continua pregatirile in Parcul „Romanescu“, iar la sfirsitul saptaminii viitoare n-ar fi exclus ca lotul oltenilor sa plece la Baile Govora pentru un cantonament centralizat.
Subiectul fierbinte – Totoroata, primul roman la celebra formatie Olympique Marseille? – este tot in stand-by. Jucatorul se antreneaza cu Extensiv, sperind ca totusi francezii il vor chema, impreuna cu impresarul, la eventuale negocieri.
Eugen Mihailescu a declarat ieri: „Ma intrebati despre viitorul lui Totoroata? Mergem la Mercedeza! Glumesc, desigur. Nu am un alt raspuns, adica nu am noutati. Este clar ca Totoroata a facut o impresie buna atit cit a jucat in cele doua partide amicale in formatia acestei superechipe, Olympique. Atit presa franceza, cit si site-ul clubului Olympique au consemnat aceste evolutii bune ale lui Totoroata. Probabil ca astfel si alte cluburi ar putea fi interesate de el, dar pina la ora acestui dialog n-am vesti concrete. „Becali Sport“, reamintesc, il reprezinta pe jucator, asa ca asteptam…“
Absent de la pregatirile Extensivului, Dantes se afla in Ghencea, el fiind jucator in coproprietate, Extensiv-Steaua. Nici situatia lui Murgan nu este inca definitivata.