13.7 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăSport„Daca eram singur, a doua zi fugeam acasa!“

„Daca eram singur, a doua zi fugeam acasa!“

Proaspat transferat la Genoa, Marius Sava a sosit duminica in tara, pentru a-si perfecta actele necesare obtinerii permisului de munca. El a dat o fuga pina in Banie, dar ieri, cu noaptea in cap, a plecat spre Bucuresti, pentru a se prezenta la Ambasada Italiei. In aceasta dimineata, „Savarina“ va zbura din nou catre Genova, pentru a se integra in programul de pregatire al noii sale echipe. Care sint primele impresii ale lui Marius despre Genoa? Pai, sa vedem…

– Cum este, „Savarina“, seamana cu Universitatea?

– In nici un caz, cind vezi fotbalul italian crezi ca ai pasit intr-o alta lume. Totul este pus la punct pina la cele mai mici amanunte, iar oamenii de la club se zbat in permanenta ca tie, fotbalistului, sa nu-ti lipseasca nimic.

– Te-ai antrenat cu Reja?

– Da, am facut doua sedinte de pregatire, vineri si simbata.

– Si cum ti s-a parut?

– Antrenamentele sint „marfa“, ca sa zic asa! Se lucreaza cu mingea, nu te plictisesti, ba, la un moment dat, ai impresia ca totul este distractie. In comparatie cu ce se „poarta“ in Romania crezi, uneori, ca nu faci nimic, pur si simplu. Abia dupa ce se termina sedinta iti dai seama ca muschii au fost fortati serios. Imi place, ce mai…

– Este cam devreme sa vorbim despre acomodarea cu Italia?

– Sa-ti spun ceva: daca plecam singur si la echipa nu era nici un roman, cred ca a doua zi fugeam acasa. Dar, cu Vali Nastase, Mihalcea si Codrea, imi este mult mai usor. Cred ca o sa suport destul de bine strainatatea.

– Codrea cam pe ce cai sta la Genoa?

– Este foarte iubit acolo, de fapt el este un baiat serios si cuminte. Oricum, inclusiv jucatorii italieni mi s-au parut ca sint baieti ca lumea pentru ca ne-au primit extraordinar. De exemplu, capitanul echipei, Stroppa, cel care a jucat si la AC Milan, m-a vazut mai retras si, dupa antrenamentul de vineri, m-a invitat la masa, in oras. Am ramas interzis, iti dai seama, eu cu un fost jucator al marelui Milan!

– Inca o intrebare: ti-a spus antrenorul Reja pe ce post o sa joci?

– Daca am inteles eu bine, tot in zona dreapta ma voi „misca“. Depinde insa si de sistem, pentru ca antrenorul foloseste ori formula 4-4-2, ori 3-4-3. In ultima varianta cred ca o sa fiu nu soi de inter dreapta. Dar nu are nici o importanta, acum sint hotarit sa cuceresc Italia, daca tot am rezistat acolo trei zile si nu am fugit acasa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS