20.3 C
Craiova
joi, 8 mai, 2025
Știri de ultima orăSportSef nou, oameni vechi

Sef nou, oameni vechi

Nu ne-am inselat cind am presupus ca Valentin Alexandru va domina atmosfera incarcata de la alegerile pentru sefia AJF Dolj. Desi multi oameni de la tara venisera hotariti sa se rafuiasca intr-un fel cu, de acum, fosta conducere a AJF, ei au ramas muti pina la finalul sedintei, striviti de personalitatea vicepresedintelui FRF. Probabil ca nici Papa de la Roma nu ar fi avut succesul lui Valentin Alexandru, venerat simbata dincolo de orice limita de niste olteni simpli, preocupati mai degraba de mersul trenurilor decit de rezultatul alegerilor.

Pina la urma a cistigat, asa cum era de asteptat, Nicu Neagoe, acesta facind in zilele dinaintea scrutinului o alianta surprinzatoare cu Gigi Nedelescu, fostul presedinte al Universitatii si, la ora actuala, unul dintre primii oameni de la Liga Profesionista. In mod sigur, Neagoe va face mai multa treaba decit nemuritorul Vasile Tenea, desi nu ar fi exclus ca, din cauza „vitezei“ si a nerabdarii care il caracterizeaza, actualul presedinte sa comita destule greseli.

Totusi, revazind noua structura a AJF cu care se va pleca de astazi la drum, am ramas oarecum surprinsi. Nu de alta, dar deciziile le vor lua aceiasi oameni ca si in legislatura trecuta, celebrii „elefanti“ ai AJF raminind proptiti in niste functii pe care, eventual, le-au mai schimbat intre ei. Desi ne-am fi dorit sa vedem la lucru noua echipa a lui Nicu Neagoe, gindindu-ne la lucrurile extraordinare pe care le-a facut ca sef al CJAF, am constatat ca vom defila cu vechea trupa a lui Vasile Tenea, acesta reusind, in mod surprinzator, sa-si salveze colegii de generatie care l-au ajutat sa se distreze discutind despre fotbal in Biroul Executiv. Nu pe gratis, evident!

Practic, singe tinar nu va exista decit la nivel de presedintie pentru ca Sorin Patrascu, celalalt vicepresedinte, desi face parte cam din aceeasi generatie cu Nicu Neagoe, am inteles ca prefera sa lucreze la „presiuni“ mai scazute. Sa speram insa ca „microbuzul“ AJF, desi nu si-a schimbat decit soferul, ales tot dintre vechii pasageri, va reusi sa navigheze altfel decit a facut-o pina acum. Eventual, pe linga cele citeva VIP-uri pe care le-a adus linga el, in ideea corecta de a imbunatati relatia AJF Dolj cu FRF, Nicu Neagoe ar fi trebuit sa-si procure si un tensiometru pentru ca anumiti pasageri sa nu-i faca surprize pe parcursul unei curse care va dura totusi patru ani…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS