6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCe trebuie să știi dacă răcești în timpul sarcinii

Ce trebuie să știi dacă răcești în timpul sarcinii

În timpul sarcinii, sistemul tău imunitar este mai fragil şi, de aceea, poţi răci uşor. Principalul pericol pentru sarcină atunci când răceşti îl reprezintă medicaţia. Majoritatea antihistaminicelor, decongestionantelor şi medicamentelor pentru tuse nu trebuie luate în această etapă din viaţa ta fără să consulţi medicul în prealabil.
Răceala este o infecţie virală care se poate transmite prin contact cu o persoană infectată. Organismul depune mai mult efort pentru a se adapta cu noile schimbări realizate de concepţie şi, din păcate, acest lucru duce la o sensibilitate crescută a femeilor gravide la boli.
Dacă eşti în primele 12 săptămâni, o febră de peste 38,5 grade Celsius poate determina oprirea din evoluţie a sarcinii sau diverse malformaţii ale bebeluşului. După ce treci de aceste săptămâni, infecţiile în gât sau în nas pe care le poţi contracta în timpul răcelii afectează, de asemenea, bebeluşul.

Ce faci dacă răceşti în sarcină?

Odihna reprezintă cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru corpul tău (şi pentru copilul tău), atunci când eşti răcită. Organismul tău poate lupta împotriva infecţiilor mai bine atunci când este odihnit.
Hidratarea este esenţială mai ales atunci când eşti răcită. Este nevoie să bei cel puţin opt pahare de apă, suc de fructe fără zahăr sau ceai de plante pe zi, şi lămâie, care poate calma şi o eventuală durere în gât.
Gargara cu apă sărată are şi ea rolul de a reduce durerile, umflăturile, elimină mucusul şi calmează senzaţia de iritare adesea simţită în timpul bolii.
În plus, alimentaţia bogată în fructe şi legume poate grăbi procesul de vindecare. Dacă simţi că nu ai poftă de mâncare încearcă să consumi cinci sau şase mese mici pe parcursul zilei începând cu alimente simple, cum ar fi sucuri stoarse şi supe preparate în casă alături de pâine integrală. De asemenea, este foarte important să consumi alimente care luptă împotriva infecţiei precum: banane, afine, morcovi, chilli, merişoare, hrean, ceapă şi alimente ce conţin vitamina C. Atunci când răcim, în corp apare o lipsă de vitamine, în special de vitamina C, deci trebuie să vă alimentaţi cu fructe şi legume, ideal în stare crudă. Pentru că sunt prea bine ştiute virtuţile sale de vitaminizant excepţional, este recomandat consumul zilnic de cătină.
Ceaiurile naturale reprezintă un remediu ce ajută la desfundarea sinusurilor congestionate. Poţi încerca un tratament naturist: pui câteva picături de ulei de arbore de ceai, mentă sau ulei esenţial de eucalipt într-un bol cu apă foarte fierbinte, te aşezi cu faţa deasupra vasului şi te acoperi cu un prosop pe cap.

Efectul răcelii și gripei asupra sarcinii

Dacă răceala nu reprezintă un adversar de temut pentru femeile însărcinate, gripa este cu atât mai periculoasă pentru că prezintă un risc crescut de a dezvolta complicații asupra fătului. Evoluția infecției gripale spre pneumonie și insuficiență respiratorie generează complicații severe atât pentru mamă, cât și pentru făt. Episoadele febrile din primele săptămâni de sarcina pot induce defecte morfologice (de dezvoltare) ale embrionului. Contactată în ultimele luni de sarcină, gripa poate determina contracții uterine precoce și naștere prematură.
De aceea, medicii recomandă profilaxia cu vaccin antigripal inactivat în trimestrele II și III de sarcină. Administrarea vaccinului în trimestrul III de sarcină permite trasferul transplacentar de anticorpi la făt, garantând astfel protecția nou-născuților după naș-tere. Specialiștii ne asigură că efectele secundare sunt minime.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS