Știri de ultima orăEvenimentBiciclist de 76 de ani, mort după ce s-a dezechilibrat și a căzut în Cezieni, Olt

Biciclist de 76 de ani, mort după ce s-a dezechilibrat și a căzut în Cezieni, Olt

Un bărbat de 76 de ani din comuna Cezieni, județul Olt, a murit după ce s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut de pe bicicletă. Polițiștii au deschis un dosar penal și încearcă să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.

Bărbatul a căzut de pe bicicletă

Evenimentul s-a produs sâmbătă, 12 septembrie, în jurul orei 17:56, pe strada Principesa Brâncoveanu din comuna Cezieni.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat printr-un apel la 112, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit că biciclistul, un bărbat de 76 de ani din Cezieni, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut. Cauzele exacte ale producerii incidentului urmează să fie stabilite în cadrul cercetărilor.

Dosar penal pentru ucidere din culpă

În urma căderii, bărbatul a decedat. Trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Citeşte şi: Ministrul Alexandru Nazare s-a căsătorit

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS