Craiova face parte din cele nouă centre naționale de supraveghere a infecției HIV/SIDA din România. În anii 1995-1996 a fost creat un sistem care să diagnosticheze, să trateze și să susțină persoanele infectate cu HIV. Regimul comunist o numea „boala Occidentului decadent“. Acum, și la 30 de ani de la primul caz diagnosticat în România, infecția cu HIV este văzută de mulți ca fiind rușinoasă.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș“ din Craiova este centrul regional de supraveghere a infecției HIV/SIDA. Aici ajung bolnavii din toate județele Olteniei, cu excepția județului Vâlcea. La începutul anilor ‘90, România s-a confruntat cu o situație fără precedent, existența unui număr mare de persoane seropozitive, în special copii. Această situație a fost greu de gestionat atâta timp cât spitalele erau supraaglomerate, cu echipament medical depășit și fără personal specializat. Internările pe termen lung pentru investigații, diagnostic și tratament expuneau copiii la infecții intercurente, în timp ce, în multe cazuri, relația cu familia se deteriora. În perioada 1990-1991, foarte mulți copii bolnavi de SIDA au decedat în spitale sau au fost abandonați de familiile lor. Așa că, în 1996, ca urmare a inițiativei și finanțării, timp de trei ani, a Fundației Romanian Angel Appeal și a societăților „Salvați copiii“ din Danemarca și Norvegia, s-a creat un centru pluridisciplinar, care îmbină serviciile medicale cu cele de asistență socială, psihologică și educațională: Secția de zi „Floarea-soarelui“. Această secție este preluată în totalitate de Spitalul „Victor Babeș“. De bolnavii de aici se ocupă medici infecționiști, dermatolog, stomatolog, psiholog și o persoană de la asistență socială. În jur de 530 de cazuri active se află acum în evidența Centrului din Craiova. „Pentru bolnavi există spitalizare de zi, dar și spitalizare de durată, în funcție de situația fiecăruia. Și familia suferă și are nevoie de asistență psihologică. Mulți bolnavi au fost preluați din leagăne, din secții de distrofici, din unități cu copii abandonați“, a spus prof. univ. dr. Augustin Cupșa, coordonatorul centrului regional de supraveghere a infecției HIV/SIDA.
„Nu poți doar să-i dai tratament și gata“
Datele Direcției de Sănătate Publică Dolj (DSP) arată că, în Dolj, la sfârşitul anului 2014, se aflau în evidenţă 292 de cazuri, dintre care 176 cu infecţie HIV şi 116 cu SIDA. În cursul primelor nouă luni ale anului 2015 au fost înregistrate 25 de cazuri reactive, dintre care nouă au fost confirmate cu infecţie cu HIV de Institutul „Cantacuzino“ Bucureşti. În anul 1990, jumătate din cazurile de HIV/SIDA din toată Europa proveneau din România. O bună parte dintre acești bolnavi astăzi trăiesc datorită medicilor și celor care au luptat zi de zi alături de ei. De îngrijirea lor trebuie să se ocupe o echipă multidisciplinară. „În general, bolnavul cu HIV are, pe lângă problemele medicale, și probleme sociale, economice, psihologice care trebuie abordate de un specialist. Nu poți doar să-i dai tratament și gata. Dacă nu ia corect tratamentul, boala evoluează, iar aderența ține de modul de viață al pacientului. Noi am fost printre primii din România care am avut stomatolog dedicat lor pentru că erau refuzați în oraș. Pe de o parte, noi îi învățam să anunțe doctorul că sunt infectați cu HIV și ei erau refuzați sau erau amânați“, a explicat prof. univ. dr. Augustin Cupșa.
Tratamentul zilnic este obligatoriu pentru pacient. În România, bolnavii dispun de cele mai noi terapii, uneori însă mai apar lacune în distribuire. „Apar probleme care se mai ivesc pe parcurs legate de ritmicitatea aprovizionării, de distribuție. Ani de zile, resursele au fost limitate. Acum aprovizionarea devine o problemă. Dar în programul național sunt cuprinse toate medicamentele de referință. Bolnavii știu că pot să vină la psiholog dacă au probleme de familie sau alte probleme, nu numai pentru boală. Recomandăm oricui crede că se află în risc de infectare să ni se adreseze“, a adăugat dr. Cupșa.
Mulți dintre bolnavii îngrijiți în centrul din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Craiova sunt copii preluați în anii ‘90. Au crescut sub ochii specialiștilor. Acum mulți dintre ei au familie, copii, la rândul lor, au absolvit o facultate și lucrează. Liliana Marinescu este psiholog în Spitalul „Victor Babeș“ de 13 ani și în toată această perioadă a devenit susținătoarea și prietena multora dintre ei. „Am crescut odată cu ei. Cel mai mic bolnav avea atunci opt ani. Noi am pornit cu ei de când nu cunoșteau diagnosticul. A fost o perioadă grea de comunicare, de integrare în școală. Am mers în școli să facem educația personalului didactic. Între 16 și 18 ani s-a făcut comunicarea diagnosticului, un moment dureros cu impact mare asupra familiilor, care au ascuns atâta timp acest lucru. A urmat perioada de adolescență, de căsătorie. Acum ne ocupăm de adulți. Aici problemele psihologice sunt mai dureroase decât la copiii care au crescut odată cu boala, care au avut timp să accepte diagnosticul. Asta pentru că este o boală în jurul căreia s-a creat o poveste tristă“, a povestit psihologul.
„Este o problemă la nivel naționalde integrare la locul de muncă“
Odată cu aflarea diagnosticului, psihologul spitalului spune că se organizează ședințe de terapie săptămânale sau de două ori pe săptămână. Apoi începe consilierea pentru acceptarea tratamentului care este de lungă durată. „Apare oboseala terapeutică. Sunt pacienți care iau tratament din 1997. În fiecare zi se trezesc cu grija că trebuie să ia corect tratamentul, să facă toate controalele recomandate. Important a fost să îi învățăm să-și urmărească singuri boala, să vină să-și ia tratamentul“, a precizat Liliana Marinescu.
Mulți dintre acești bolnavi trăiesc cu frica de stigmatizare. „Dacă am avea informații corecte despre ceea ce înseamnă HIV/ SIDA atunci o să știm că și colegul nostru care are această boală este la fel ca noi, că nu are nevoie de milă, ci doar de înțelegere. Este nevoie de educație. Altă problemă cu care se confruntă este cea a stigmatizării. Este o problemă la nivel național de integrare la locul de muncă“, a completat psihologul.
„Este nevoie de autoprotecție“
Fiecare dintre noi trebuie să fie conștient că trebuie să se protejeze. „Este vorba de educația pentru viață a fiecăruia. De multe ori arătăm cu degetul spre «ei», că ei trebuie să ne ferească. Însă este nevoie de un comportament sănătos și de autoprotecție în cazul fiecăruia dintre noi. Nu trebuie să găsim un țap ispășitor. În plus, în comunități, mulți nu știu că sunt infectați. Când apar semnele infecției, deja e târziu. Acolo unde s-a transmis corect informația despre HIV și nu ocazional, ca la noi, lucrurile s-au mai așezat. La noi e o tăcere de lungă durată și când se întâmplă un eveniment este exagerat. Nu se poate accepta, de exemplu, faptul că o tânără de 16 ani seropozitivă a îmbolnăvit în unu-doi ani câteva sute de oameni.
Doar echipele de specialiști pot stabili dimensiunile evenimentului. Senzaționalul, dincolo de adevărul științific, poate crea spaime inutile și periculoase. Trebuie să ne întrebăm ce măsuri de precauție au adoptat bărbații aceia“, explică prof. univ. dr. Augustin Cupșa, coordonatorul centrului regional de supraveghere a infecției HIV/SIDA.
