Ministerul Apărării Naționale avertizează asupra unei noi tentative de dezinformare, răspândită prin aplicații de mesagerie, privind presupusa încorporare de urgență a tinerilor din România.
Un document fals, care imită o înștiințare emisă de Centrul Militar Județean Ilfov, circulă în mediul online și face referire la o prezentare pentru încorporare în data de 20 octombrie 2026. Reprezentanții MApN precizează că informațiile sunt false și că exercițiul militar aflat în desfășurare îi vizează exclusiv pe rezerviști.
Document fals privind încorporarea tinerilor
Platforma Inforadar, care aparține Ministerului Apărării Naționale, a semnalat vineri apariția unei noi dezinformări distribuite prin aplicații de mesagerie. Materialul prezintă o presupusă „Înștiințare privind încorporarea”, atribuită Centrului Militar Județean Ilfov, potrivit news.ro
Potrivit documentului fals, un tânăr născut după anul 2000 ar fi fost chemat pe 20 octombrie 2026 pentru efectuarea formalităților necesare încorporării în Armata României.
Reprezentanții MApN au dezmințit informațiile și au precizat că documentul nu are nicio legătură cu o situație reală.
„Imaginea apărută în spațiul public este un fals”, au transmis oficialii ministerului, care au avertizat că materialul reprezintă o încercare de manipulare a populației, fără temei legal.
Exercițiul MOBEX vizează exclusiv rezerviștii militari
Potrivit MApN, răspândirea acestor informații are loc în contextul desfășurării exercițiului de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare MOBEX B-IF-26, organizat în municipiul București și în județul Ilfov.
Ministerul subliniază că exercițiul îi vizează exclusiv pe rezerviștii militari aflați deja în evidențele centrelor militare. Este vorba despre cetățeni care au efectuat stagiul militar sau au dobândit calitatea de rezervist voluntar.
„Exercițiul MOBEX B-IF 26 îi vizează EXCLUSIV pe rezerviștii militari […] și NU implică sub nicio formă chemarea, încorporarea sau instruirea tinerilor fără pregătire militară”, au precizat reprezentanții instituției.
Potrivit ministerului, exercițiile de acest tip sunt organizate periodic, în conformitate cu prevederile legale, și sunt anunțate din timp în spațiul public.
În ce condiții poate fi reintrodus serviciul militar obligatoriu
Ministerul Apărării Naționale reamintește că serviciul militar obligatoriu în calitate de militar în termen și militar cu termen redus a fost suspendat pe timp de pace în România, începând cu 1 ianuarie 2007.
Potrivit legislației în vigoare, revenirea la serviciul militar obligatoriu și reluarea procedurilor de recrutare și încorporare pot avea loc în situații excepționale: în stare de război, de mobilizare sau de asediu.
„Procesul de recrutare-încorporare a cetățenilor care îndeplinesc condițiile legale pentru a putea fi încorporați va avea loc doar în situația în care în România va fi instituită una dintre cele trei stări prevăzute de lege”, au transmis reprezentanții MApN.
Oficialii avertizează că astfel de documente fabricate ar putea continua să circule pe diferite platforme digitale, cu scopul de a crea panică în rândul populației.
MApN recomandă verificarea informațiilor din surse oficiale
În contextul răspândirii mesajelor alarmiste, Ministerul Apărării Naționale le recomandă cetățenilor să verifice informațiile referitoare la activitatea instituției exclusiv prin intermediul canalelor oficiale de comunicare.
Totodată, oamenii sunt îndemnați să nu redistribuie documente sau mesaje neverificate, care pot alimenta confuzia și îngrijorarea.
Reprezentanții ministerului insistă că presupusa încorporare de urgență a tinerilor este o informație falsă, iar exercițiul militar MOBEX aflat în desfășurare nu presupune recrutarea sau instruirea persoanelor fără pregătire militară.

