22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMinisterul Sănătății solicită spitalelor alocarea de fonduri pentru asistenţa medicală a prematurilor

Ministerul Sănătății solicită spitalelor alocarea de fonduri pentru asistenţa medicală a prematurilor

Ministerul Sănătății (MS) a cerut spitalelor să aloce fondurile necesare pentru asigurarea asistenței medicale a prematurilor și a solicitat suplimentarea fondurilor necesare programelor naționale de sănătate la rectificarea bugetară de la sfârșitul lunii iulie, inclusiv pentru componenta de îngrijire nou-născuți prematuri, transmite Agerpres.

„Noua conducere a Ministerului Sănătății a solicitat suplimentarea fondurilor destinate funcționării programelor naționale de sănătate la rectificarea bugetară care va fi realizată la sfârșitul lunii, inclusiv pentru componenta de îngrijire nou-născuți prematuri. Mai mult, până la rectificarea bugetară, Ministerul Sănătății a solicitat unităților sanitare să aloce fondurile necesare pentru asigurarea asistenței medicale a nou-născuților prematuri având în vedere că acestea dispun de fonduri necesare până la asigurarea finanțării prin rectificare”, se arată într-o informare a MS.

Potrivit documentului, fondurile necesare pentru funcționarea maternităților și a secțiilor de neonatologie din țară în care se acordă asistență medicală de specialitate nou-născuților prematuri sunt asigurate atât din bugetele unităților sanitare în care funcționează aceste secții, cât și în cadrul unei componente a Programului Național Mama și Copil.
„Anul acesta, Ministerul Sănătății s-a confruntat cu o serie de situații în cazul programelor de sănătate deoarece în proiectul de buget întocmit anul trecut de conducerea MS de la acea dată, fondurile alocate programelor naționale de sănătate au fost insuficiente”, se precizează în informarea MS.

Totodată, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a cerut reprezentanților Agenției Naționale de Programe să analizeze posibilitatea ca, începând de anul viitor, componenta de îngrijire a nou-născuților prematuri să devină program național.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS