13.4 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatateCraiova: 13 persoane persoane transportate cu elicopterul sau avionul SMURD, în ultima săptămână

Craiova: 13 persoane persoane transportate cu elicopterul sau avionul SMURD, în ultima săptămână

În ultima săptămână, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. au intervenit pentru salvarea a 70 de persoane, în misiuni executate în cooperare cu SMURD, 13 dintre acestea fiind transportate de la Craiova. Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne, intervenţiile au vizat transportul medical de urgenţă al celor aflaţi în dificultate şi au presupus efectuarea, în intervalul 3 – 10 octombrie, a peste 126 ore de zbor de către piloţii Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, au fost executate 69 de misiuni prin Punctele de Operare Aeromedicală SMURD Arad (16 misiuni), Bucureşti (15 misiuni), Craiova (13 misiuni), Tg.Mureş (11 misiuni), Iaşi (9 misiuni), Constanţa (4 misiuni) şi Unitatea Specială de Aviaţie Bucureşti în sprijinul SMURD (o misiune). Activitatea aeriană S.M.U.R.D. este destinată salvării pacienţilor aflaţi în stare critică, ce necesită o intervenţie rapidă şi de înaltă competenţă.

S.M.U.R.D. foloseşte pentru misiunile de salvare aeromedicală elicopterul uşor multifuncţional Eurocopter EC-135 şi avionul medical de tip Piper PA-42 Cheyenne III, aflate în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS