Concepţii greşite despre hipertensiunea arterială

Hipertensiunea arterială este o boală cronică, aceasta afectând circa un sfert din populaţia adultă a României. Interesul care i se acordă se datorează atât marii sale răspândiri, cât şi complicaţiilor grave pe care le poate provoca dacă este ignorată. Am constatat în practica medicală un mare număr de concepţii şi informaţii eronate pe care le au pacienţii şi populaţia în general despre hipertensiunea arterială; cele mai flagrante dintre acestea vor fi enumerate în continuare pentru a fi combătute:
1. Cele două valori ale tensiunii arteriale trebuie să fie una jumătatea celeilalte. Greşit. Nu există nici o relaţie matematică între valoarea minimă şi maximă a tensiunii arteriale a unei persoane. Ele trebuie să fie maximum 140, respectiv 90 milimetri de mercur (14 cu 9, în limbajul curent neacademic). Valorile optime sunt chiar şi mai mici: sub 120 cu 80.
2. Vârstnicilor li se permite să aibă tensiunea mai ridicată decât adulţilor. Greşit. Deşi, pe măsura înaintării în vârstă, se constată tendinţa creşterii progresive a tensiunii arteriale, limitele acceptate sunt aceleaşi indiferent de vârstă şi trebuie făcute eforturi terapeutice susţinute – medicamentoase şi nemedicamentoase – pentru încadrarea în aceste valori.
3. Necesitatea menţinerii tensiunii sub 140 cu 90 milimetri de mercur nu are susţinere ştiinţifică, fiind o „găselniţă“ a cardiologilor şi a producătorilor de medicamente. Greşit. Există dovezi incontestabile că hipertensiunea reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori de risc pentru bolile cardiovasculare – alături de diabet zaharat, obezitate, fumat, creşterea colesterolului, predispoziţia ereditară, stres, sedentarism şi dietă nesănătoasă (abundentă în grăsimi, dulciuri, sare şi alcool, fără legume şi fructe).
4. Hipertensiunea arterială este o afecţiune intens simptomatică. Greşit. De obicei, hipertensiunea este asimptomatică, dar, dacă este ignorată, poate duce cu timpul la complicaţii foarte grave: infarct miocardic, insuficienţă cardiacă, paralizie, necesitatea amputării picioarelor, pierderea vederii sau insuficienţă renală. Simptomele care pot însoţi hipertensiunea arterială sunt total nespecifice şi frecvent se datorează, de fapt, altei cauze decât prezenţei hipertensiunii: cefalee, ameţeală, lipsă de aer, palpitaţii, oboseală, dureri în dreptul pieptului, tulburări ale văzului sau auzului etc.
5. Tratată corect, hipertensiunea arterială se vindecă repede. Greşit. Din păcate, hipertensiunea este o afecţiune cronică, care, de obicei, nu va dispărea definitiv în urma tratamentului. Valorile tensiunii se vor menţine în limite normale atâta timp cât pacientul urmează tratamentul şi regimul indicat, dar tensiunea va creşte din nou după oprirea măsurilor terapeutice (dacă diagnosticul de hipertensiune arterială a fost pus corect). Cele mai frecvente excepţii de la această regulă sunt cazurile rare de hipertensiune secundară altei afecţiuni, când înlăturarea acelei boli cauzatoare poate duce la vindecarea hipertensiunii. Trebuie subliniat că în practica medicală există tendinţa regretabilă de supradiagnosticare a hipertensiunii arteriale şi frecvente situaţii în care diagnosticul se pune în mod eronat pe valori ocazional crescute ale tensiunii – aceste persoane au şanse reale de a se „vindeca“, pentru că, de fapt, nu au reprezentat niciodată cazuri reale de hipertensiune şi nu ar fi trebuit tratate.