13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiŞase scandaluri cu serviciile secrete în jumătate de an. E timpul pentru o discuţie plicticoasă despre proceduri şi mecanisme

Şase scandaluri cu serviciile secrete în jumătate de an. E timpul pentru o discuţie plicticoasă despre proceduri şi mecanisme

Efectul scandalului Elena Udrea – SRI începe să se stângă. Fosta doamnă atotputernică a rămas singură în arenă, părăsită de toţi cei care o susţineau sau îi cântau în strună. Rămâne de văzut cât o vor ajuta Dorin şi Alin Cocoş, singurii martori ai faptelor denunţate la DNA. Efectul scandalului provocat de Udrea se stinge atât de repede din două motive: 1. ea însăşi are un interes major în denigrarea SRI şi DNA; 2. totul se bazează pe o temelie şubredă – implicarea nedovedită a serviciilor în pozele de la Paris. Dar scandalul Udrea e ultimul dintr-un şir lung de şase controverse majore care au avut în centru serviciile în ultima jumătate de an. Campania electorală, care paralizează orice voinţă politică, a trecut, aşa că e momentul ca toate aceste evenimente să determine apariţia unor proceduri şi mecanisme care să elimine stridenţele din activitatea serviciilor.

Vorbeam de cele şase scandaluri din ultima jumătate de an. Iată-le, un scurt remember:

scandalul Ponta – ofiţer acoperit SIE (îngropat prin acţiunea comună SIE – guvern)
scandalul Turcescu – autodeclarat ofiţer acoperit în presă (îngropat prin intrarea în campania electorală)
scandalul Meleşcanu candidat la prezidenţiale cu sprijinul unei asociaţii proruse (îngropat prin înfrângerea categorică în alegeri)
scandalul Maior – premierul lui Ponta (îngropat de victoria lui Klaus Iohannis)
scandalul acuzaţiilor la adresa CCR (îngropat prin demisia lui George Maior)
scandalul Udrea

Toate aceste controverse, să nu uităm, au apărut pe fondul implicării decisive a SRI în lupta anticorupţie şi al recunoaşterii externe unanime (lider de iniţiativă în apărarea cibernetică a Ucrainei, furnizor de expertiză şi informaţii atât pe zona Mării Negre – Rusia, cât şi în zona Orientului Mijlociu).
În ciuda evidenţei că în funcţionarea serviciilor au apărut disfuncţionalităţi şi breşe instituţionale, nu s-a întâmplat nimic semnificativ în materie de proceduri. Discuţia politică, atunci când a existat, a rămas de cele mai multe ori la nivel de bârfă, delaţiune în interes personal, atacuri sub centură. Mai mereu însă am văzut tăcere totală din partea politicului, o timiditate absolută şi vinovată în relaţia cu serviciile secrete.
Nu văd o preocupare reală în clasa politică pentru repararea mecanismelor defecte, ceea ce nu ajută deloc nici serviciile (asupra cărora vor plana în continuare neîncrederea publică, dar şi semne de întrebare ale aliaţilor), nici clasa politică (considerată prea coruptă, prea vulnerabilă ca să se atingă de puterea serviciilor).
Or, discuţia trebuie să treacă la alt nivel acum: din scandaluri de acest tip se naşte nevoia de noi proceduri sau de îmbunătăţire a lor. Explicaţia e simplă: fie legiuitorul nu a prevăzut aceste situaţii (memoria instituţională nu e mai mare de 25 de ani în multe cazuri), fie instituţiile nu respectă procedurile existente şi ele trebuie întărite.

Iată, pe scurt, unde ar trebui lucrat:

Asanarea Comisiei parlamentare de control.
Aşa cum arată acum, comisia de control asupra activităţii SRI e o ruşine pentru parlament. Printre membrii săi se numără un fost angajat SRI (Daniel Savu), un trimis în judecată pentru fapte de corupţie, care mai şi face afaceri cu SRI (Sebastian Ghiţă), un absolvent al Academiei Naţionale de Informaţii, a cărui apetenţă pentru bârfe i-a adus porecla Deep Throat în telegramele Ambasadei SUA (Georgian Pop), un politician vestit pentru afacerile sale în multiple domenii (Verestóy Attila), un fost vameş trecut prin PRM şi PPDD (Liviu Codîrlă). Şi, constatarea lui George Mioc, nici măcar un jurist în toată comisia. Rezolvarea e simplă: partidele ar trebui să aibă standarde clare pentru cei trimişi în comisie. Să nu aibă dosare penale, să nu aibă afaceri cu serviciile, să aibă studii relevante şi, pe cât posibil, nu studii la Academia SRI, să nu fie foşti membri ai serviciilor, să aibă reputaţie impecabilă. Că tot vorbeau atât Klaus Iohannis, cât şi Victor Ponta pe aceeaşi voce despre „nevoia de recredibilizare a parlamentului în viaţă politică şi în conştiinţa cetăţenilor“.

Cum va face SRI o anchetă despre Florian Coldea?
E absurd să credem că cineva va fi convins de obiectivitatea analizei interne. Posibilă rezolvare: ar trebui înfiinţată o instituţie (cel mai logic în interiorul CSAT, precum Inspecţia judiciară în interiorul CSM) care să se ocupe de sesizările de integritate, corupţie etc.

În ce condiţii au loc întâlnirile dintre angajaţii serviciilor (chiar conducerea serviciilor) şi politicieni?
Udrea a vorbit despre întâlnirile sale cu Maior şi Coldea, despre relaţiile dintre aceştia şi Sebastian Ghiţă ori alţi oameni de afaceri. În piaţă se ştie că tot mai mulţi politicieni se gudură pe lângă şefii serviciilor, în căutarea unei protecţii reale ori închipuite. Dacă e adevărat ceea ce spune Udrea, atunci regulile trebuie îmbunătăţite, astfel încât această comunicare să se facă instituţional – ceea ce oferă protecţie şi serviciului, şi politicianului. Altfel dispare graniţa între puterile statului, se diluează responsabilităţile şi transparenţa dispare. Vorba unui cititor HotNews.ro: „cum ar fi să stea şeful FBI sau NSA cu un membru din Congres la o cafea?“. Posibilă rezolvare: adoptarea unui cod de conduită în interiorul partidelor sau impunerea de reguli în statutul parlamentarilor.

Statutul privilegiat al unor „răsfăţaţi“ ai serviciilor.
Un singur exemplu: despre legătura strânsă a lui Sebastian Ghiţă cu SRI există nenumărate mărturii; el însuşi dă semnale dese în acest sens. În plus, omul de afaceri e şi membru al Comisiei parlamentare SRI, face şi afaceri cu SRI, e şi trimis în judecată într-un dosar de corupţie. E o combinaţie nemaivăzută în lumea civilizată. Nu văd acum o posibilă rezolvare instituţională, dar cred că un mecanism ar putea fi pus la punct de comisia parlamentară de control.

Legislaţia.
Persistenţa serviciilor de informaţii în eroare în cazul legilor big brother nu a făcut decât să continue spirala violenţei verbale şi a dus la instalarea unui climat de tip „cetate asediată“. Aici, rolul parlamentului era clar: trebuia să ia deciziile precedente ale CCR şi jurisprudenţa Curţii Europene, să le armonizeze cu nevoile serviciilor şi să propună un proiect de lege viabil. În schimb, am văzut un parlament grăbit să scape de presiunile serviciilor, complet nepăsător la interesul public (acela de a avea o lege constituţională care să ajute serviciile să-şi facă treaba de a ne proteja, dar în acelaşi timp să şi asigure respectarea libertăților cetăţeneşti).

Comportamentul firmelor acoperite.
În multe ţări, serviciile îşi finanţează operaţiunile speciale cu ajutorul acestor firme, dar grija societăţii e ca firmele acestea speciale să nu ajungă să denatureze competiţia din piaţă, să nu distorsioneze complet mediul de business. Or, în România nu vedem un control eficient în sensul asta. Oamenii de afaceri din diverse domenii (IT, farma, mass-media) au suspiciuni majore legate de firme care joacă după alte reguli decât cele ale pieţei, beneficiază de protecţie invizibilă şi, în final, scot din piaţă jucătorii corecţi. Posibilă rezolvare: control din partea noii instituţii din interiorul CSAT (vezi punctul 2).

Amestecul în politică la vârf:
Cazurile Meleşcanu – candidat la preşedinţie, Maior – candidat la funcţia de premier din partea lui Ponta (după ce l-am avut în 2012 pe MR Ungureanu uns premier direct de la şefia SIE). Ce proceduri gândim aici pentru a împiedica astfel de cazuri, care au aruncat o pată nemeritată nu doar asupra liderilor de servicii, ci asupra instituţiilor în sine? Posibilă soluţie: partidele să-şi asume prin statut că nu vor susţine politic un şef de serviciu decât după ce trece o perioadă rezonabilă de la plecarea din funcţie (astfel încât respectivul partid să nu fie suspectat că va beneficia de informaţii privilegiate).

Cine şi cum realizează procesul de verificare a oamenilor propuşi în diferite demnităţi publice (alţii decât cei aleşi)?
Exemplul Toni Greblă, lăsat să intre în CCR, în ciuda legăturilor sale demult cunoscute cu mediul infracţional. Aici avem câteva posibilităţi: 1. verificarea nu a fost făcută. 2 verificarea a fost făcut prost. 3 verificarea fie a fost făcut corect, ori decidentul politic a ignorat informaţia, ori autorul verificării a ascuns informaţiile găsite pentru a le folosi ulterior. Rezolvare posibilă: clarificarea responsabilităţilor în procesul de vetting (dacă ele nu sunt clare) şi încrucişarea surselor de informaţii (o practică curentă în presă, de exemplu).

Prezenţa serviciilor în media.
Simţim cu toţii că, mai ales în momentele – cheie, sunt activaţi vectorii de influenţă ai serviciilor. Adăugaţi asta la lipsa de credibilitate a presei, la problemele financiare cronice din acest sector, şi veţi vedea că nu ajută deloc, pentru că un ziarist care nu slujeşte interesul public, ci interesul unei instituţii, este complet toxic. Or, România se află într-un moment în care credibilitatea presei e necesară ca aerul pentru ca scena publică să se cureţe complet şi ireversibil. Rezolvarea posibilă? O decizie urgentă a serviciilor secrete de a-şi retrage agenţii acoperiţi din presă şi de a renunţa la viitoare racolări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS