17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiCâteva concluzii după vizita Victoriei Nuland la Bucureşti: jocul rămâne deschis

Câteva concluzii după vizita Victoriei Nuland la Bucureşti: jocul rămâne deschis

În cele 24 de ore petrecute în Bucureşti, Victoria Nuland a dat mesaje explicite ferme în ieşirile publice. La fel de importante sunt însă mesajele nespuse, criptate în alegerile simbolice făcute de înaltul oficial american: agenda vizitei, alegerea partenerilor de dialog, temele de discuţie alese. Le vom explica pe larg mai jos. Toate aceste mesaje la un loc duc însă spre o concluzie: SUA rămân în joc, vor investi în cotinuare energie pentru continuarea reformelor şi privesc România ca pe un aliat pe care nu vor să-l piardă după modelul Ucrainei.

Înainte de listarea mesajelor, trebuie spus că unul dintre punctele centrale în discuţiile cu oficialii români a fost imixtiunea politicului în justiţie. Victoria Nuland ar fi cerut garanţii din partea guvernului că legea privind amnistia şi graţierea (care ar duce la eliberarea unor politicieni deja condamnaţi şi la exonerarea de răspundere a altor politicieni cu dosare pe rol) vor fi scoase de pe agenda. Nu a primit aceste garanţii, după cum a recunoscut în conferinţa de presă. Mai mult, în comunicatul de presă de după întâlnirea cu Titus Corlăţean, MAE vorbeşte despre „eventuale evoluţii legislative“, spunând că acestea „vor constitui subiectul unor consultări publice adecvate în plan intern, cu participarea instituţiilor româneşti cu competenţe în materie şi în baza dialogului cu partenerii externi relevanţi, cu precădere cu instituţiile europene“. Aşadar, proiectele legislative incriminate îşi vor continua parcursul.
Lipsa unei întâlniri cu Victor Ponta, care este preşedintele celui mai mare partid parlamentar şi copreşedinte al coaliţiei de guvernământ, înseamnă şi faptul că oficialul american nu a putut primi asigurări cu privire la comportamentul parlamentului. Mesajele transmise de ministrul de externe au putut angaja guvernul, nu însă şi legislativul.
Victor Ponta nu mai este (cel puţin pentru moment) un partener de dialog al SUA. Absenţa unei întâlniri Nuland-Ponta (nici nu mai contează cine nu a vrut întâlnirea) şi ignorarea ostentativă de către premier a oaspetelui american (premierul a avut timp să posteze pe Facebook felicitări pentru Mihai Gîdea şi Titus Corlăţean, dar nici un cuvânt despre vizita înaltului oficial) arată că şeful PSD şi-a pierdut orice urmă de credibilitate în faţa partenerilor de peste Ocean. Este o veste îngrijorătoare pentru viitorul politic a lui Victor Ponta, mai ales că Victoria Nuland a avut timp să-l întâlnească la Bucureşti pe Mircea Geoană, pe care-l cunoaşte din postura de ambasador al României la Washington, un politician care şi-a păstrat capitalul de încredere în capitală SUA.

Mesajele publice esenţiale

Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat american, a dat mesaje publice în trei ocazii: întâlnirea cu Traian Băsescu (o scurtă declaraţie când a fost întâmpinată de preşedinte), întâlnirea cu Titus Corlăţean (declaraţie de presă comună, fără întrebări din partea presei) şi o conferinţă de presă. Iată care sunt cele mai importante mesaje date public de oficialul american.
SUA au nevoie de o Românie aliată cât mai democratică, cât mai puternică, cât mai curată posibil. Acesta a fost principalul mesaj pentru guvern, după cum a spus Victoria Nuland la finalul conferinţei de presă.
Imixtiunea politicului în justiţie este îngrijorătoare. Nuland a folosit această formulare diplomatică atunci când a fost întrebată despre intervenţia lui Victor Ponta în cazul Năstase. Deşi limbajul pare soft la prima vedere, în realitate arată o poziţionare intransigentă. Ion Iliescu a înţeles că un politician de prim rang nu poate numi dosarul „Năstase“ un dosar politic, riscul fiind pierderea încrederii aliaţilor pentru care atacurile la justiţie sunt inacceptabile. Statul de drept, lupta împotriva corupţiei, transparenţa, predictibilitatea sunt esenţiale pentru parteneriatul strategic dintre SUA şi România în business, chestiuni de securitate, domeniul reformelor. Victoria Nuland a dat acest mesaj în două rânduri, la declaraţiile de presă comune cu Titus Corlăţean şi la conferinţa de presă. Mesajul e similar cu cel transmis de vicepreşedintele Joe Biden după vizita lui Victor Ponta şi consecvent cu poziţia SUA faţă de România în ultimii ani. Nici o modificare de ton, nici o abdicare de la obiectivele asumate public şi transparent de Administraţia SUA. SUA vor continua să susţină presa liberă. O cunoscătoare a spaţiului est-european, Nuland ştie rolul mogulilor (politicieni – oameni de business – patroni media) în distorsionarea mesajului public şi în patternul general valabil în zona prin care reformele sunt dinamitate de trusturile de presă ale acestora. Ea a dat un mesaj de susţinere pentru presa liberă, mesaj întărit de selecţia publicaţiilor şi televiziunilor invitate la conferinţa de presă. Rolul cetăţenilor în protejarea câştigurilor democratice este esenţial. Victoria Nuland ştie că dacă o majoritate a populaţiei respinge reforma, e greu să o impui. Iar rolul presei în formarea opiniei publice e esenţial. Nuland a felicitat poporul român pentru sprijinirea reformelor din ultimii cinci ani, dar a îndemnat cetăţenii să protejeze ceea ce au obţinut deja.
De remarcat tonul diplomatic pe care au fost spuse toate aceste mesaje. Nimic strident, nimic ameninţător, pentru că acesta este tonul potrivit între două state aliate. În schimb, fermitatea mesajelor şi perpetuarea lor de la an la an, menţinerea lor pe agenda administraţiei americane indiferent de reorientarea focusului sau mai degrabă spre zona Asia – Pacific arată că SUA rămân profund ataşate de această zona a Europei, de interesele sale strategice care merg mână în mână cu valorile pe care le exportă prin forţa sa extraordinară de radiere.

Mesajele implicite după vizită Victoriei Nuland

Primul şi cel mai important este legat de Victor Ponta şi cecul său în alb consumat deja în faţă partenerilor americani. Am explicat mai sus ce s-a întâmplat. Problema este însă mai mare: cine ar putea conduce PSD astfel încât să iasă de sub influenţă nefastă a baronilor centrali sau locali care frânează orice reformă în numele intereselor proprii legate de afaceri sau de propria libertate?
Selecţia ONG-urilor participante la întâlnirea cu Victoria Nuland şi cea a instituţiilor media invitate la conferinţa de presă arată cine sunt partenerii de valori democratice ai SUA în România. ONG-urile controlate de Voiculescu şi televiziunile mogulilor au cerut insistent să fie primite de Victoria Nuland, dar în zadar. Simbolistica alegerii e uşor de decriptat: SUA au despărţit clar apele. Acelaşi lucru şi în privinţa întâlnirii cu şefa DNA, Codruţa Kovesi, care nu a fost dublată de o întâlnire cu şeful Parchetului General, Tiberiu Niţu, văzut ca un executant al ordinelor politice.
Vizita Victoriei Nuland e ultima dintr-o serie mai lungă de veniri în România ale unor oficiali din Departamentul de Stat în ultimele luni. Precedenta, păstrată însă discretă, a avut loc la o zi după marţea neagră. Această succesiune rapidă arată interesul SUA pentru România şi întăreşte ideea enunţată mai sus, anume că America nu abandonează lupta pentru impunerea definitivă a democraţiei.
Amintirea insistentă a faptului că România celebrează anul acesta zece ani de la intrarea în NATO arată interesul pentru eforturile pe care le va face guvernul pentru a marca evenimentul. Va pune aceeaşi energie ca în organizarea vizitei delegaţiei chineze sau se va rezuma la mult mai puţin? E şi acesta un test simbolic pentru ataşamentul României faţă de valorile la care a aderat.
Includerea României într-un pattern regional. Victoria Nuland a vorbit şi într-un discurs din noiembrie 2013 despre problemele comune ale regiunii, iar vizita la Bucureşti a confirmat faptul că problemele României nu sunt singulare. Va exista un set de politici comune ale Administraţiei SUA în zonă? Faptul că Washingtonul a organizat deja o formă de sprijinire a presei în Ucraina, iar Victoria Nuland a vorbit despre un angajament pentru susţinerea presei libere în România sugerează acest lucru. Va fi găsită o soluţie similară şi în alte sectoare (gaze de şist, reforma clasei politice, reforma în justiţie etc.)? Nu ştim încă.
P.S.: Moldova a fost şi ea subiect important de discuţie. Victoria Nuland i-a transmis preşedintelui că SUA sprijină suveranitatea Republicii Moldova, mesaj repetat şi în conferinţa de presă. Rămâne de văzut dacă preşedintele, avizat acum de la sursă despre poziţia SUA, va renunţa la mesajul unionist sau va continua să marşeze în campania electorală pe ideea unirii României cu Republica Moldova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS