Combustibil pentru „trăncănitori“

Într-un an 2011 de la care se aşteaptă o creştere economică de unul sau două procente, Banca Naţională îşi reia grijile
legate de inflaţie, pe care o vede decelerând cel puţin în cel de-al doilea semestru. Ca şi în trecut, BNR se arată preocupată de problemele structurale din economia românească, de pieţele interne slab concurenţiale, care permit companiilor să îşi treacă ineficienţa în seama consumatorilor, de derapajele bugetare, de aşteptările inflaţioniste ale populaţiei şi de factorii psihologici care favorizează creşterea preţurilor. Adică exact de toate elementele care nu sunt în curtea băncii centrale şi cărora instituţia nu li se poate adresa direct.
Probabil, totuşi, BNR ar fi mai bine să se concentreze asupra problemelor care chiar se află sub autoritatea sa. Adică la cantitatea de bani care fugăreşte produsele. Dacă masa monetară va fi menţinută sub control, agenţii comer-ciali vor fi nevoiţi să îşi ajusteze politicile de preţuri în funcţie de realitatea unor disponibilităţi restrânse.
La sfârşitul anului trecut, guvernatorul Mugur Isărescu se arăta contrariat de faptul că goarna inflaţionistă este sunată periodic în presă pentru a-i goni pe consumatori spre rafturi ca să cumpere produse la preţuri din ce în ce mai inflamate. Componenta psihologică a inflaţiei este importantă (mai ales într-o ţară cu experienţa hiperinflaţiei anilor ‘90) şi de aceea mulţi dintre producători şi comercianţi abuzează de impactul
respectiv, anunţând scumpiri ori de câte ori au acces la media. Pe aceştia, guvernatorul i-a numit „trăncănitori“: „Nu orice trăncănitor din această ţară are dreptul să se ducă la televizor să-şi promoveze interesul“.
Prezenţa supărătoare a „trăncănitorilor“ pare a fi un atentat direct la menţinerea inflaţiei în limite rezonabile. Totuşi, nu ne putem opri să nu ne gândim că guvernatorul nu ar trebui să fie iritat de aceştia. Nu trebuie să suspine în faţa televizorului, întrucât chiar are ac de cojocul lor. „Trăncănitorii“ pot fi dezarmaţi imediat în cazul în care contrapartea de dincolo de tejghea nu va avea în buzunar banii veniţi dinspre sistemul bancar.
Paradoxal, la doar două săptămâni după ce şi-a vărsat năduful pe „trăncănitori“ şi pe ziariştii care îi lasă să se perinde prin faţa ecranului pentru a spune vrute şi nevrute, guvernatorul a venit cu altă precizare-şoc: BNR lasă în mod deliberat exces de lichiditate în sistemul bancar şi încearcă să îi obişnuiască pe bancheri că aceasta ar fi o realitate de durată, astfel încât aceştia să reia creditarea. O declaraţie în acest sens a venit de la Mugur Isărescu şi săptămâna trecută, într-un interviu pentru Money Chanel: „În definitiv, noi putem să facem foarte multe. Şi acum facem. Probabil că nu realizaţi cât de mult facem, în sensul că lăsăm acest exces de lichiditate şi împingem băncile spre creditare. Suntem aproape la o limită a prudenţei din punct de vedere al unei bănci centrale“.
Oare „trăncănitorii“ nu sunt la curent cu această realitate? Oare politicile lor de preţuri nu vor fi influenţate de existenţa excesului de lichiditate? Până la urmă, de ce să nu ceară bani mai mulţi dacă tot ştiu că sunt cantităţi disponibile în piaţă? Cum am putea să credem că aceştia ar fi uitat că în anii de boom creditul de consum a fostul unul din principalele motoare ale inflaţiei în economie?
Până la urmă, or fi „trăncănitorii“ lacomi, dar îşi pot permite atât timp cât sunt alimentaţi cu suficient combustibil dinspre sistemul bancar. Excesul de lichiditate vine în contradicţie cu obiectivul calmării inflaţiei al BNR. Asta cel puţin dacă nu credem că vom fi prinşi într-o capcană de lichiditate pentru ani buni…
Având în vedere ultimele desfăşurări ale anului trecut, în care băncile centrale s-au întrecut în Campionatul Mondial de relaxare monetară, începem să ne întrebăm dacă aceste instituţii sunt într-adevăr menite stăvilirii inflaţiei sau dacă nu cumva sunt puse să vegheze la stabilitatea unui sistem bancar în care băncile comerciale stimulează inflaţia prin intermediul creditului. Inflaţia monetară pune pe poziţii net avantajate băncile faţă de ceilalţi agenţi economici, de acest fenomen profitând în primul rând cei conectaţi primii la ţeava respectivă, şi anume guvernul şi instituţiile financiare. Cel mai mult suferă – desigur – cei mai nefericiţi dintre oameni. Achitând preţuri din ce în ce mai ridicate, ei plătesc deopotrivă ineficienţa unor companii şi sectoare, excesele din domeniul bugetar şi – nu în ultimul rând – profiturile încasate de bănci din extragerea rentei din economie.
După un secol în care sistemul băncilor centrale s-a perfecţionat, inflaţia a devenit o realitate cronicizată, astfel încât avem motive serioase de îndoială că instituţiile respective chiar „luptă“ contra ei. Oficiali ai Rezervei Federale Americane au spus răspicat anul trecut că vor inflaţia. Nu! Nu luptă împotriva ei! Fac totul pentru a reaprinde această spirală. Nu pentru a evita o deflaţie periculoasă de trei sau cinci procente! Ci pentru a nu îngădui unui indice al inflaţiei – şi acela măsluit! – să stagneze. Adică să fie stabil. Cum!? Nu se doreşte stabilitatea preţurilor? Piaţa ţine preţurile stabile, în zona zero, dar Fed vrea cu orice preţ să creeze inflaţie.
Dincoace de Ocean, Banca Centrală Europeană pare a fi mai îngrijorată de inflaţie. Oare? Chiar statutul ei spune că obiectivul este ţintirea unei inflaţii de 2%, astfel încât indicatorul să nu depăşească respectivul reper, dar să fie cât mai aproape de acesta. Înseamnă asta stabilitatea preţurilor!? Nicidecum. În 37 de ani, asta înseamnă dublarea masei monetare şi – mare surpriză! – şi a preţurilor. O fi asta stabilitate a preţurilor!? Stabilitate ar însemna compensarea etapelor de exces din economie şi din credit cu etape de deflaţie care să aducă necesarele corecţii la nivelul preţurilor. Definiţia ne apare cu totul alta însă pentru băncile centrale.
Reîntorcându-ne la România, trebuie să o spunem că – până a ajunge la „trăncănitori “- ar fi cazul să aruncăm o privire asupra inflaţiei monetare. BNR a atras atenţia de nenumărate ori asupra exceselor perioa-dei de boom. Cum salariile au crescut peste productivitate, cheltuielile bugetare peste PIB, cum pensiile au fost majorate peste nivelurile sustenabile ale bugetului. Un lucru a evitat însă BNR să ne amintească. În aceeaşi perioadă, masa monetară a crescut de aproape trei ori mai repede decât produsul intern brut. Această excrescenţă nu putea să nu se răsfrângă asupra inflaţiei. Deocamdată, însă, vedem că Banca Naţională se plânge de fenomenul „trăncănitorilor“, dar se laudă cu excesul de lichiditate pe care îl lasă în sistemul bancar.