10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiGuvernul Boc şi isteria epurărilor

Guvernul Boc şi isteria epurărilor

În cazul răsturnării lui Mircea Geoană de la şefia Senatului, PD-L forţează în mod evident schimbarea sa, fără să aibă vreo justificare legală majoră. Argumentul că Geoană a refuzat să introducă pe ordinea de zi o cerere a grupului independenţilor nu reprezintă un temei legal, un abuz grav şi repetat care să motiveze în mod credibil revocarea sa. Astfel de mici şicane procedurale sau decizii arbitrare găsim cu du-iumul şi în cazul preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. PSD şi PNL au forţat, la rândul lor, suspendarea sa, invocând tot incidente minore, cum ar fi deschiderea sau închiderea microfonului. Însă, un exces nu justifică alt exces, nici o acţiune abuzivă altă acţiune abuzivă. Politica românească se face cu ură şi resentiment, nu cu logică, lege sau bun-simţ.
Acum a venit rândul PD-L să radă tot, la fel cum PSD şi PNL curăţau instituţiile publice şi îşi instalau clientela de îndată ce ajungeau la putere. Cu cât lupta politică se radicalizează, cu fiecare ciclu electoral care trece, setea de răzbunare creşte exponenţial. Când ajung în opoziţie cu un şut în spate, toţi urlă că sunt victime politice şi visează în taină la ziua răzbunării.
Înscrisă şi ea în spirala urii şi resentimentului, guvernarea Boc recurge la epurări politice la fel de sinistre, ca mod de acţiune, precum cele din timpul guvernării Năstase din 2000 – 2004 sau guvernării Tăriceanu, după eliminarea brutală a PD-L de la putere în aprilie 2007. Strict la acest capitol, cele trei guverne acţionează identic: demiteri pe criterii politice, presiuni administrative infernale asupra funcţionarilor publici sau asupra primarilor de altă culoare, racolări în forţă sub ameninţarea tăierii fondurilor, şantaje odioase, încurajarea migraţiei parlamentare. Terorismul politic este arma utilizată de fiecare partid ajuns la guvernare pentru a-şi îngenunchea cât mai repede adversarii şi pentru a-şi consolida puterea.
Aşa vrea să reformeze PD-L administraţia publică, înlocuind o clientelă cu alta? Fanii lui Boc şi Băsescu vor spune: fără consolidarea puterii, nici o reformă importantă nu va trece de parlament, iar alegerile din 2012 riscă să fie pierdute. Logica de partid poate explica orice, oricând. Acceptând-o, reformele de fond se amână şi ele de la un ciclu electoral la altul. Din perspectiva interesului
public, explicaţiile sunt inutile şi neconvingătoare. Când ne vom însănătoşi corpul funcţionarilor? Când va prima criteriul competenţei în faţa celui politic? Rostogolind la nesfârşit bulgărele epurărilor politice, nu ne vom face bine niciodată.
Schimbarea lui Marius Oprea de la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a urmărit aceeaşi nefericită logică vindicativă. N-am găsit nici până astăzi vreun argument instituţional solid care să justifice demiterea lui Marius Oprea. Ce i se reproşează în mod fundamental, în calitate de fost şef de instituţie publică, nu de politician liberal cu pata pusă pe Băsescu? N-am aflat nici până azi.
Sunt uluit că figuri eminente, ca Vladimir Tismăneanu şi Ioan Stanomir, s-au lansat într-un veritabil puci intelectual. E regretabil modul descalificant în care au preluat conducerea unei instituţii publice, promovând, la rândul lor, o clientelă bizară, personaje aproximative, fără competenţe certe în studierea comunismului sau exilului românesc.

Cu toată admiraţia şi simpatia pentru specialistul în drept constituţional Stanomir: ce îl recomandă să conducă IICCMER din poziţia de preşedinte executiv, în afară de angajamentul său pro-Băsescu? Cum se împacă intransigenţa sa de legalist convins cu modelul Cozmâncă aplicat de guvernul Boc: desfiinţăm o instituţie, o reorganizăm, demitem, nu justificăm nimic. La ce-i foloseşte profesorului Vladimir Tismăneanu o poziţie onorifică luată cu scandaluri derizorii? Reuşeşte, cel mult, să târască teme importante în zone marginale, să le dea gratuit apă la moară detractorilor comisiei prezidenţiale, pe care a coordonat-o, autoare a raportului de condamnare a comunismului prezentat în parlament pe 18 decembrie 2006.
Dacă vom avea rapoarte proaste post-factum despre activitatea IICCMER, care să justifice ulterior mazilirea lui Oprea, tot nu e bine. Metoda vine din trecut: întâi te împuşcăm, apoi te judecăm. Mă întreb ce-şi vor spune profesorii Tismăneanu şi Stanomir citind scrisoarea publică, prin care reputatul istoric Denis Deletant, greu de imaginat că s-ar implica în meschine jocuri politice, îşi anunţă demisia din cadrul Institutului: „După părerea mea şi a altora, este imperios necesară depolitizarea IICCMER. Înlocuirea unui grup politic cu un altul la conducerea unei instituţii nu poate decât să convingă un specialist străin că ştiinţa istorică din România este aservită unor interese politice şi personale, ceea ce este o situaţie arhicunoscută celor care au trăit sub comunism. Problema politizării IICCMER va rămâne una dintre sursele tensiunilor legate de natura forurilor instituţionale sub a căror egidă cercetarea istoriei din România se desfăşoară“. Detalii, în Revista 22.
Marius Oprea şi liberalii săi au păcatele lor, au epurat şi persecutat oameni, unii au distrus chiar destine tot pe antipatii politice sau personale. Din acest motiv, mulţi se vor fi răcorit şi vor fi spus: nu-i plânge, au primit exact ceea ce meritau! Poate aşa o fi. Însă, din punct de vedere formal, astăzi avem de-a face cu un tip de abuzuri comise tocmai de cei care se pretind campionii legalităţii.
Victimele guvernului Boc vor câştiga fluierând în orice instanţă din România, la fel cum unii prefecţi, directori de deconcentrate sau funcţionari concediaţi pe criterii politice primesc în instanţe câştig de cauză. Dar când le vor veni rândul lui Tismăneanu sau Stanomir, vor merita oare apăraţi cu argumentul legalităţii şi al competenţei? Sau va trebui să accepte fără să cârtească epurarea politică, demiterea arbitrară şi abuzul, ridicate la rang la regulă? Puteau dovedi, măcar ei, mai multă raţiune, tact şi înţelepciune.
Cazurile Geoană, Tismăneanu-Oprea şi alte situaţii comparabile descriu mecanismul infernal al unui eşec continuu. Numele aproape că nu mai contează. Oricum, mâine vor fi înlocuite cu altele şi tot aşa. Soluţia, veţi întreba, care este? Modificarea Constituţiei din temelii, inclusiv la capitolul politizării funcţiei publice, sancţionarea drastică a abuzurilor. Altfel, ura şi resentimentul vor creşte de la o guvernare la alta. Apelurile la responsabilitate sunt deja inutile şi naive.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

19 COMENTARII