Lunga vară fierbinte

Vara toridă s-a lăsat deja peste noi, este o vară prematură, cum avem şi o campanie electorală începută mult prea devreme. Ar trebui să ne întrebăm dacă din primăvara 2008 până azi am avut măcar o zi în care politicienii noştri au stat liniştiţi, renunţând să ne bombardeze cu mesajele lor. Nu s-a întâmplat acest lucru, şi aici este şi cauza pentru care un public obosit priveşte cvasiindiferent alegerile europarlamentare. Se va mai anima puţin în toamnă, în lupta pentru Cotroceni, dar nu prea tare, chiar dacă acolo totul este personalizat. Aici avem branduri, partide, liste, adică abstracţii, pe când acolo se vor înfrunta persoane cu chipuri, nume, şi totul va deveni mult mai emoţional. Asta face ca viitorii candidaţi prezidenţiabili să se arate frecvent „maselor populare“, să strângă mâini, să umble prin târguri, să ţină cuvântări. Şi Geoană, şi Băsescu, şi Antonescu – principalii competitori – se agită mult de la o vreme. Vorbele lor au devenit mai tăioase, mai ameninţătoare, mai vindicative. Pentru Antonescu e destul de simplu: e în opoziţie şi de acolo poate să mitralieze cu sloganuri pe ceilalţi doi, ambii aflaţi la putere. Nici pentru Băsescu nu e prea complicat. El este deja preşedinte şi de pe acest post declanşează atacuri contra cui crede el de cuviinţă din societatea civilă, din lumea politică, din mass-media; sau spre inamici imaginari. Geoană se descurcă mai greu pentru că este al doilea om în stat, şeful unui partid de guvernământ, şi degeaba trimite săgeţi spre Cotroceni, nu prea îşi face crezut mesajul. Cum începe să critice ceva, replica este: dar sunteţi la putere, faceţi ce aveţi de făcut. Până una alta, asigurările lui că este un candidat puternic şi că Băsescu îi va fi cu adevărat adversar nu au trecere prea mare.                 
Băsescu a declarat la Paris că „e dezamăgit de el însuşi“ pe motiv că a trebuit să aducă PSD la guvernare, dar ăsta e un text bun pentru câţiva exilaţi radicali care privesc cu maximă neîncredere Bucureştiul politic. Dar Băsescu nu are de ce să se sinchisească de ei pentru că diaspora furnizează prea puţine voturi. Argumentul că ar fi vrut să facă un guvern şi cu PNL, şi UDMR, dar nu a putut este strict retoric. El îi păştea demult pe liberali să îi scoată de la putere. Iar cu UDMR nu „se are bine“, cum se zice, şi asta dintr-un calcul statistic elementar: românii furnizează mult mai multe voturi şi nu are deloc chef să îşi alieneze acest electorat. Nu are cum să facă gesturi spectaculare promaghiare. Dar nu îmi fac mari probleme pentru că nu l-a crezut cineva din cei de faţă. Şi nici presa. Lumea toată a devenit „expertă în Băsescu“. Declaraţiile lui vin ca vântul, ocupă 1-2 zile mass-media şi trec la fel cum au venit. El are o problemă de imagine pentru că lumea percepe efectele crizei ca un rezultat al prestaţiei sale de „preşedinte jucător“. Băsescu ar fi fost foarte bucuros în acest an 2009 dacă nu şi-ar fi creat singur această imagine. Acum nu ar fi trebuit să dea explicaţii pentru scăderea puterii de cumpărare, pentru şomaj şi cursul leului. Ar fi trimis orice ziarist la Palatul Victoria, să afle de acolo cum stă economia. Dar acum e prea târziu – ideea că el este şeful guvernului, că se amestecă în toate deciziile şi numirile la nivel înalt este bine încetăţenită în electorat.   
Asta mă face să îl cred când zice că „principalul lui adversar este criza“, şi nu Geoană sau Antonescu. Dacă va avea probleme mai mari decât acum, în septembrie, când zice că se va decide dacă va candida sau nu, are în vedere nu prestaţiile celor doi, ci rata şomajului (peste 10%), cursul leului etc. Băsescu nu este îngrijorat de contracandidaţii PSD şi PNL, cât de evoluţia economiei. Şi are dreptate. Tactica sa, de om care se bagă în toate, i-a jucat un renghi. Era de preferat să stea deoparte, şi acum să joace rolul „părintelui patriei, care alină suferinţele celor mulţi“. Era un rol câştigător.