Ar fi trebuit să scriu alt gen de articol. Mai critic, mai aspru, mai vehement, fiindcă am senzaţia că jucătorii nu se mai dăruiesc total. Ca să fac asta, însă, ar fi trebuit să nu văd replay-ul dedicat Craiovei Maxima. Din cauza acelor vremuri, noi, tinerii, am ajuns nişte frustraţi, pentru că părinţii ne-au vorbit doar de eroii lor, iar noi am ajuns să ne identificăm cu ei şi cu performanţele lor. Chiar dacă nu i-am văzut niciodată jucând în piele şi oase un meci oficial.
După acele secvenţe ar fi trebuit să scriu ceva încurajator, în care să încerc să ofer echipei puţinul suport moral pe care îl pot furniza prin acest colţ de pagină. Dar, probabil, ar fi trebuit să nu aflu că federaţia umblă să ne retrogradeze, pentru că deja nimic nu mai contează.
Ar fi trebuit să fim altfel în concepţia mafioţilor din comisiile şi forurile superioare. Să fim docili, servili, să nu comentăm, să ne pierdem tupeul oltenesc şi ambiţia zonei. Să oferim favoruri echipelor din Bucureşti şi să ne dăm valorile tribut „Porţii“ Capitalei. Ar fi trebuit să nu ridicăm capul din pământ şi să nu aprindem speranţa răpusă în mandatele patro-nilor anteriori. Să rămânem o echipă de pluton, cu o pepinieră valoroasă, care să facă jocurile altora şi să nu aibă pretenţii de mărire.
Craiova Maxima nu avea duşmani în tribune, ci doar în forurile superioare. Vremurile ar fi trebuit să se schimbe, dar, din păcate pentru noi, au rămas identice. Cineva nu ne mai vrea. De la conducătorul mizeriei din fotbalul românesc pus pe distrugerea noastră, din cauza acuzelor repetate şi perfect reale ale lui Mititelu, până la anumiţi interlopi locali de carton, dornici să vadă eşecul Universităţii, şi chiar şi până la foşti fotbalişti ai Maximei, care mai degrabă îşi vând sufletul decât să se comporte decent faţă de fostul simbol.
În altă privinţă însă ar fi trebuit să ştim cum să ne facem curat cât mai bine în propria casă. Să nu luăm mizeria din sufragerie şi să o băgăm sub covorul din dormitor, pentru că există posibilitatea să se uite cineva şi acolo. Ar fi trebuit să plătim ce era de plătit, să disociem fotbalul din start de orice altceva. Să facem din Universitatea Craiova un scop în sine, nu un motiv pentru alte afaceri.
Noi, suporterii, ar fi trebuit să nu cedăm la greu şi să ne arătăm sprijinul mereu. Cu toate acestea însă, pe stadion de abia ne mai strângem un sfert din capacitate. Avem pretenţii de performanţe, însă umplem stadionul doar la derbiuri. Ar fi trebuit să încercăm şi noi să ieşim în stradă precum timişorenii, dar pentru a face asta ar fi trebuit să ne pierdem aerele de superioritate care ne motivau miştoul vizavi de acţiunea bănăţenilor. Ar fi trebuit să fim alt gen de oameni, mai iubitori, mai altruişti, mai dedicaţi şi devotaţi pentru Ştiinţa.
Suntem însă olteni, iar când vine vorba de orgoliul personal, nimic altceva nu mai contează. Nici măcar Universitatea Craiova, care are drumul ca şi pecetluit spre liga secundă.
Ar fi trebuit să mergem în Uefa… Ar fi trebuit…
