„Satira este o formă literară de critică a slăbiciunilor individuale, sociale sau general omeneşti, adesea într-un mod acuzator. Caracteristicile stilistice ale satirei sunt ironia, exagerarea caricaturală a unor aspecte particulare şi construirea unor relaţii neobişnuite de aparenţă absurdă. Conţinutul unei satire reflectă condiţiile sociale ale momentului istoric şi variază în forme diverse de exprimare. Etimologic, termenul provine din cuvântul latin «satura», iniţial cu sensul de «dezordine» sau «harababură», mai târziu desemnând forma literară curentă“. Aceasta ar fi definiţia pentru „satiră“ pe care o oferă Wikipedia. Am convingerea că iniţiatorii proiectului noului Cod Civil nu au citit această definiţie şi e posibil ca aceşti indivizi să nu deţină cunoştinţe necesare în utilizarea „prietenului“ nostru virtual, www.google.ro
„Folosirea numelui, a imaginii sau a vocii cuiva în alt scop decât informarea este atingere adusă vieţii private“ este conţinutul articolului 80, litera I din proiectul de Cod Civil prin care domnii politicieni vor să asasineze râsul la români. De fapt, politicienii români au un orgoliu atât de mare, încât nu-i mai încape nici ţara, nici Uniunea Europeană. Ei vor să fie veneraţi ca nişte semizei. Dacă televiziunile ar transmite în fiecare seară câte o emisiune festivă gen „Cântarea României“, în varianta ceauşistă, în care să se aducă laude şi elogii la adresa politicienilor, cred că aceştia ar fi fericiţi, ar fi în extaz. O încercare de a pune căluşul pe gura presei a avut loc acum ceva vreme, când onorabilii noştri parlamentari s-au apucat să împartă ştirile în pozitive şi negative. Aceşti parlamentari, în rândul cărora există indivizi anchetaţi penal pentru corupţie sau trafic de influenţă, vor să devină instanţa morală a ţării.
Am bănuiala că politicienii români ne doresc încolonaţi, purtând în mâini drapelele de partid şi tablouri cu chipurile lor, defilând prin faţa tribunei oficiale şi scandând lozinci de mulţumire pentru „minunatele condiţii de muncă şi de trai“. Apucăturile politruci-lor ceauşişti nu au dispărut. De fapt, cum să dispară din urmaşii activiştilor PCR? Priviţi doar la biografiile unora dintre parlamentari şi veţi descoperi sub haina elegantă de „european“ mizerabilul costum al activistului de partid sau al rubedeniei de nomenclaturist.
România se afundă într-un fel de dictatură ce stă ascunsă sub masca democraţiei. Drepturile economice sunt doar pe hârtie, în realitate începem să murim de foame. Ministrul muncii, aşa-zisul social-democrat Marian Sârbu, ne avertizează că în acest an numărul şomerilor va fi de peste 800.000. Acordul cu FMI va fi încheiat în condiţii dure, aproape umilitoare pentru ţară, şi nu ne oferă vreo speranţă că vom ieşi din criză. Sistemul se prăbuşeşte. Ce au gândit politicienii? Hai să facem un nou Cod Penal, unde să dezincriminăm prostituţia şi incestul şi să reducem pedepsele pentru corupţie. Hai să facem un Cod Civil în care să interzicem ăstora din presă să ne mai ia la mişto, că doar noi suntem stăpânii pe aici!
Le dedic partidelor parlamentare, cu ajutorul prietenului Google, câteva versuri dintr-o poezie de gâdilat orgoliul şi de pupat dosul de partid: „Partid părinte, / Sunt fiul tău, iubite-ndrumător, / Trăiesc în ţara aceasta ce prosperă, / Muncesc la braţ cu cei care învaţă / Şi îţi clădesc un mândru viitor! / Sunt mândru că numai prin fapte / O să-ţi aduc mereu slăvirea, / Părinte bun, ce cu înţelepciune / Croieşti poporului o viaţă ca-n poveşti! / De aceea eu, cu inima fierbinte, / Un viitor de aur îţi doresc, / Partid părinte al fericirii, / Prin fapte mari am să te slăvesc!“ Eeee, e bine aşa, tovarăşi? Vă place?
Bineînţeles, nu-l voi uita pe domnul preşedinte Traian Băsescu, naşul celei mai ipocrite alianţe politice de după 1989, imorala alianţă PSD – PD-L – PC, căruia, cu aceeaşi mândrie şi dragoste patriotică, îi dedic următoarele versuri, procurate tot cu ajutorul lui nenea Google: „Eşti primul între fiii ţării, / Conducător cu faimă, de oameni mult iubit. / Eşti cel ce astăzi poartă-n lume / Solia înfrăţirii şi-a păcii de granit. / În semn de preţuire, încredere, slăvire, / O naţiune-ntreagă, prin forul ei unit, / În zi de fală, o neuitată sărbătoare, / Ca primul preşedinte al ţării te-a investit. / Să ne trăieşti mulţi ani, iubit conducător, / Noi, cetăţenii României, îţi urăm, / Iar jurământul tău, în faţa ţării, / O călăuză-n viaţă ne va fi, / Jurăm!“. Sau înjurăm, nu ştiu prea clar, că mi-a cazut netu’.
