Nu am idee ce se întâmplă în acest moment prin partide. Nu întrevăd nimic clar. Mesajele pe care ele le trimit spre public prin câţiva purtători de imagine care apar mereu la televizor sau în conferinţe de presă sunt contradictorii. Cauza este că printre liderii noştri politici domneşte confuzia. La liberali, ca şi la pesedişti, la pedelişti la fel. Agendele diferă, dar şi înăuntrul partidelor sunt grupuri, priorităţi, ţinte diferite. Miza: prezidenţialele. La liberali, de exemplu, trecuţi în opoziţie, în ciuda siguranţei pe care o afişau că vor face parte din orice guvern după alegeri şi chiar că vor da primul-ministru, se petrece ceva. Tensiunile au început, competiţia s-a deschis. Un congres va avea loc şi aici se vor despărţi apele. Scaunul lui Călin Popescu Tăriceanu este disputat de câţiva lideri care consideră că actualul şef al partidului se află într-o poziţie slabă, după ce patru ani a condus PNL şi a distribuit ca premier destule posturi şi avantaje. Acum, clientela care a stat cuminte ca armele în rastel şi a ciugulit pe la judeţe sau pe la centru s-a emancipat şi ar vrea să pună pe altcineva la vârf, mai capabil să readucă partidul la guvernare. Ei îl văd pe Tăriceanu nepotrivit în noul rol de şef al opoziţiei. Ca şi cum Tăriceanu ar dori altceva decât să câştige alegerile şi să fie iar premier. Primul meci disputat este cel în jurul candidaturii la preşedinţie. Tăriceanu, Orban şi Antonescu doresc să intre în cursa contra lui Băsescu. Dar, pentru a avea şanse, ultimii doi au nevoie de timp şi grăbesc un congres şi stabilirea unui candidat cert. Tăriceanu pleacă totuşi mai bine plasat, pentru că în patru ani la Palatul Victoria şi-a creat o imagine, lucru de care s-a ocupat mai ales Băsescu, atacându-l din toate poziţiile pe toată durata prezenţei la Palatul Victoria. Ceilalţi doi vor să prezinte trecerea în opoziţie a partidului ca pe un eşec personal al fostului premier şi, cu susţinerea unor filiale unde unii şi alţii au avut de suferit, îndepărtaţi brusc de la robinetul bugetar după crearea coaliţiei PSD/PD-L, să îl debarce. E nevoie de sânge proaspăt, zic ei, de altă imagine a liberalilor, pentru a se lansa cu ceva şanse în cursa prezidenţială din toamna care vine. Povestea cu Obama a făcut carieră şi la noi şi unii experţi în marketing politic aşteaptă ceva asemănător: apariţia unei figuri noi care să îl înfrângă pe „bătrânul“, „epuizatul“ Băsescu.
Ion Iliescu a declarat că nici pe Obama nu îl cunoştea nimeni în urmă cu un an. Şi aici se întrevede acelaşi scenariu. În plus, apare străvezie ideea că nici Geoană, nici Năstase nu ar întruni exigenţele, adică nu ar avea şanse împotriva lui Băsescu. Tot Iliescu vorbeşte de un candidat unic pentru Cotroceni. Declaraţia a trecut neobservată. E vorba despre eventualitatea ca împotriva lui Băsescu să se găsească un candidat unic, care să adune voturile pesediste, liberale etc. încă înainte de turul întâi. Aici poate fi un candidat neutru, din zona societăţii civile, a lumii afacerilor etc. Dar poate fi şi un candidat politic, dintre liberali sau pesedişti, în urma unor negocieri, care va aduce formula „noi – preşedintele, voi – premierul“. Asta ar duce la schimbarea coaliţiei de guvernare indiferent de rezultat. Băsescu speră să aibă împotriva sa un candidat „soft“ din partea PSD şi coaliţia să supravieţuiască măcar un an. Iliescu&Co doreşte ruperea actualei coaliţii. Un calcul ne spune că, dacă Băsescu nu câştigă din primul tur, în al doilea va avea mari probleme. Se pare că în PSD adepţii temporizării sunt partizanii acestei politici, adică „văzând şi făcând“, nu confruntare pe faţă. Pe de o parte, aceşti lideri din PSD, „aripa Geoană“, vor Cotrocenii. Pe de alta, nu vor să îl antagonizeze pe un Băsescu încă stăpân pe situaţie.
