Mama cauţiunilor

Bear Stearns. Fannie şi Freddie. AIG. Poate şi Merrill Lynch. Nişte copii. Cauţionaţi. Scoşi din belea prin „grija“ guvernamentală. Totuşi, doar nişte copii. Pentru că într-o anormalitate care devine aproape normală, americanii tocmai au născut mama acestor copii. Mama cauţiunilor.
 Fondul. Un efort financiar de 500 de miliarde de dolari, poate 700. Un fond care va cumpăra, în următorii doi ani, activele ipotecare sau produsele bazate pe ipoteci, etichetate drept toxice. Un fel de aspirator. Ce aspiră? Datorii şi exuberanţă. Cu ce? Cu bani guvernamentali. Adică prin taxe şi impozite viitoare. Va funcţiona? Este o întrebare de 700 de miliarde de dolari. Cel puţin.
 Sigur că este o problemă de credibilitate. Cine aplică această măsură? Trezoreria americană şi Rezerva Federală. Pot fi ele de încredere? Hmmm…
 Dacă e luni, e AIG. În urmă cu o săptămână. Luni, 15 septembrie 2008. AIG, cea mai mare companie de asigurări din lume, dă semne de lipsă de lichiditate. Port-stindard al economiei de piaţă, în care îţi asiguri şi eşecul, şi succesul, AIG dă fuga la banul contribuabililor. Cere bani de la FED. Evident, i se refuză. Doar FED-ul nu putea să cauţioneze pe toată lumea. Doar că asta era valabil luni. Cu un mare NU în braţe, AIG dă fuga la autoritatea de supraveghere a asigurărilor din New York. Ea îi asigură 20 de miliarde de dolari. Şi, totuşi, nu ajunge.
 Şi atunci, NU-ul FED-ului se transformă în DA. Un DA care înseamnă naţionalizare şi salvare tocmai a celor care au greşit, asumându-şi, în goana după profit, prea multe şi prea mari riscuri. Iar FED-ul anunţa o linie de credit de 85 de miliarde de dolari, scumpi, cu dobândă de peste 11% pentru următorii doi ani. În schimb? Gajul pe 79,9% din acţiuni. Şi nici o decizie nu se va lua până la returnarea împrumutului, fără acordul FED. O nouă măsură, etichetată drept „socialism pentru bogaţi“. Sau mai potrivită ar fi sintagma rostită în 2003 în Parlamentul României: „Privatizarea profiturilor şi naţionalizarea pierderilor“. S-a sucit FED-ul în privinţa AIG? Da, s-a sucit.
 Dacă e marţi, e Lehman Brothers. Şi Merrill Lynch. Nu au contat 158 de ani de istorie, Lehman Brothers a intrat în istorie. Faliment. A ajutat FED-ul Lehman, aşa cum a făcut pentru JP Morgan, căruia i-a împrumutat bani guvernamentali ca să preia Bear Stearns? Nu. O dată e albă, o dată e neagră. S-a sucit FED-ul în privinţa băncilor de investiţii? Da, s-a sucit. A aplicat duble standarde. Ba poate chiar triple, pentru că, tot marţi, Merrill Lynch este preluat brusc de Bank of America. Asta e soarta băncilor de investiţii? Se pare că da. O dată aşa (Bear Stearns salvată de la faliment), o dată invers (Lehman Brothers uitată). Şi din nou aşa – Merrill Lynch salvată prin preluarea de către Bank of America. Şi încă ceva. Marţi, FED a menţinut dobânda-cheie la 2%. Dând semnalul că nu e dispus să ieftinească împrumuturile. Aşteptaţi până joi…
 Dacă e miercuri, e HBOS. Marea Britanie, de data asta. Deţinătoarea celei mai mari cote de piaţă pe segmentul ipotecar din Anglia. Zvonurile că ar avea probleme (deţinea active de 258 de miliarde de lire sterline) nu au fost anihilate de mărimea depozitelor atrase (în valoare de 160 de miliarde lire sterline). Cursul scade dramatic şi, după o istorie de 500 de ani, Hallifax Bank of Scotland urmează să fie preluată de cei de la Lloyds TSB. Dar asta se va întâmpla joi. O bancă ale cărei acţiuni scad (nu se aplică în sistemul românesc unde avem disponibile pe piaţă doar câteva procente dintr-o bancă mare) devine o bancă lipsită de încredere. Iar când nu dispui de încredere, nu mai dispui nici de finanţare. Şi, ca bancă, dacă nu ai finanţare, eşti PA. În cazul HBOS, a ajuns în braţe la rival. În pat cu duşmanul sau, cum s-a vorbit la Londra, „căsătorie cu arma la tâmplă“.
 Dacă e joi, e injecţie de lichiditate. FED autorizează Banca Centrală Europeană, Banca Angliei, Banca Elveţiei şi alte bănci centrale să ofere împrumuturi de până la 180 de miliarde de dolari, pentru a contracara lipsa de lichiditate din piaţă. Pentru că banii lipseau, se scumpeau. Iar dobânzile pentru împrumuturile între bănci, în dolari, ajunseseră la peste 10%. Adică, scumpire. Or, ce semnalase marţi FED? Că nu e dispusă să ieftinească împrumuturile. Şi ce face joi? Pompează dolari în piaţă. Adică ieftineşte împrumuturile. Adică ceea ce nu voia marţi. S-a sucit FED-ul?
S-a sucit.
 Vineri. Semnalul vine din Marea Britanie. FSA – autoritatea care reglementează şi urmăreşte pieţele financiare din Marea Britanie – suspendă short-selling-ul până pe 16 ianuarie. Short-selling-ul reprezintă, de fapt, un pariu pe scăderea preţului acţiunilor. Iar pariorii funcţionează cam aşa. Împrumută, contra unui cost, acţiuni ale anumitor societăţi, cu obligaţia de a le returna în viitor, la o anumită scadenţă. Ei speră că preţul acţiunilor va scădea. Prin urmare, vând acţiunile deţinute, câteodată imediat după ce le-au împrumutat. Şi pot provoca scăderea preţului acţiunilor. Dacă ei sunt urmaţi de mai mulţi investitori, preţul scade şi mai mult. Când scade suficient de mult, pariorul nostru cumpără de pe piaţă acţiunile la un preţ semnificativ mai mic decât faţă de momentul în care au vândut acţiunile împrumutate. Returnează acţiunile şi bagă în buzunar diferenţa. Simplu, nu? Simplu şi legal. Shorterii au fost învinovăţiţi, în Marea Britanie, pentru dispariţia HBOS. Iar tot vineri, SUA suspendau, pentru zece zile, operaţiunile de tip short (vânzare în lipsă), pentru 799 de companii financiare. Shorterii, consideraţi în perioade de normalitate drept necesari (întrucât ei pot reduce exuberanţa unei scumpiri la nesfârşit a acţiunilor şi influenţează preţul acţiunilor spre evoluţii „normale“), sunt blamaţi. Şi trimişi în şomaj.
 Injecţia de joi şi suspendarea shorterilor de vineri sunt doar două dintre cartuşele excepţionale trase de FED, şi nu numai. Iar al treilea cartuş al acestei bazooka, menită să însănătoşească sistemul financiar, este chiar Mama cauţiunilor. Care ar urma să cumpere activele ipotecare dubioase, asanând sistemul financiar de greşelile trecutului. Întrebarea-cheie este: ştie FED ce face? Şi, dacă da, nu se va suci din nou? Şi cu ce efecte?
 Însă, una peste alta, am asistat la o săptămână fantastică încheiată de cea mai bună zi pentru pieţe din ultimele decenii. Spre exemplu, în Marea Britanie, piaţa s-a scumpit vineri cu 102 miliarde de lire sterline. Şi a câştigat cel mai bun procent din viaţa ei de bursă. Şi a reuşit să recupereze toate pierderile din cea mai nebună săptămână a secolului.
 Cineva care priveşte indicii şi s-ar fi culcat vinerea trecută, urmând să se trezească peste o săptămână, ar fi ratat aceste cinci zile de foc. Şi, privind monitoarele când s-ar fi trezit, s-ar fi văzut mai  bogat. Şi totuşi…
…în această săptămână, AIG a fost naţionalizată. Lehman Brothers a dat faliment, Merryll Lynch a fost preluată şi, prin urmare, va dispărea. HBOS nu mai este. Morgan Stanley nu s-a simţit deloc bine. Şi, în locul formei lor iniţiale, a apărut o nouă entitate: Mama cauţiunilor. Întrebarea este însă: ştie ea ce face?