17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiMâncare sau combustibil?

Mâncare sau combustibil?

Agricultura. Este cel mai la modă subiect printre decidenţi. Pe de-o parte, cei care ar trebui să se ocupe de reducerea inflaţiei vorbesc despre cât de mult ne va ajuta agricultura în privinţa creşterii economice, pe de altă parte, în ceea ce îi priveşte pe cei care trebuie să facă politici agricole de durată, singura lor politică este să îl ia ca aliat pe Dumnezeu. „Anul acesta vom avea un an agricol bun, care va contribui la o creştere economică peste aşteptări“.   
Acum se aliază cu divinitatea. Anul trecut se deziceau (am scris în articolul „Planul economic al României: daţi vina pe secetă“, atunci când tot ce era prost în economia românească – inflaţia, încetinirea creşterii economice, adâncirea dezechilibrelor erau puse pe seama unui singur vinovat – că nu a plouat).   
Este surprinzător cum Banca Naţională, când se află foarte aproape de reatingerea inflaţiei cu două cifre (sigur, guvernul are cea mai mare vină în această problemă, prin lipsa oricărui tip de politici), tot ceea ce găseşte de spus este: „Un an agricol bun ar putea ridica creşterea economică cu unu-două procente şi putem înregistra un ritm de peste 8% în 2008“. Dar cu inflaţia cum rămâne?   
Este surprinzător şi, cred eu, nu foarte profesionist, să te bazezi în principal pe un an agricol bun, pentru a reduce inflaţia. De ce? Pentru că lucrurile s-au schimbat. Şi, trebuie să înţeleagă şi guvernul, şi Banca Centrală, şi demnitarii, că un an agricol bun nu înseamnă automat preţuri mult mai mici.   
De ce? Pentru că trăim într-o lume globalizată. Acolo unde resursele naţionale se duc către cei care plătesc mai mult, în dauna locuitorilor. La noi, un an agricol bun va fi vânturat drept un succes, prin rezultate statistice de genul „s-au ieftinit dovleceii, pătlăgelele vinete de câmp, cartofii“, iar asta va compensa, statistic vorbind, scumpirea gazelor. În realitate însă…
… chiar dacă vom avea o producţie agricolă bună, ea nu va rămâne neafectată de costurile energiei. Carburanţii s-au scumpit şi pentru agricultură (vezi protestele din Franţa), energia electrică şi gazele sunt mai scumpe şi pentru agricultură. Or, în condiţiile în care preţul carburanţilor se majorează cu 20% într-un interval foarte scurt, iar preţul gazelor cu 12,5 procente de pe-o zi pe alta, ce ne face să credem că acestea nu vor fi incluse în viitorul preţ al produselor agricole? Dacă vom avea un an agricol bun, într-adevăr, se va cuantifica printr-un produs intern brut mai mare. Dar asta nu înseamnă, automat, preţuri mai mici. Pentru că atunci când ceva este foarte ieftin într-o parte (derivat din faptul că oferta este mai mare decât cererea pentru acel produs), într-o economie globalizată, acel ceva devine foarte căutat. E grâul ieftin în România? Îl luăm şi îl vindem în China. E porumbul mult şi ieftin în România? Îl luăm şi îl vindem în alte state ale Uniunii Europene. Or, prin această atitudine, foarte uşor poţi trece de la excedent la deficit în producţia agricolă. Cu ce rămâi? Cu mai puţine produse agricole şi, prin urmare, mai scumpe. Adică exact pe dos faţă de aşteptările de ieftinire a produselor.   
De ce s-au scumpit alimentele? Pentru că anormalitatea a devenit normalitate. Costurile sporite pentru producerea lor sunt doar o infimă parte. Sunt însă şi alţi factori care duc preţurile în sus, şi ţin, din păcate, mai puţin de speculatori, cât de realităţi crude: cererea accelerată de produse agricole, pe fondul sporirii populaţiei, pe de-o parte, şi cererea accentuată pentru biodiesel, pe de altă parte.   
Le luăm pe rând: oricând poţi să spui: „Azi nu mă duc cu maşina. Iau transportul în comun“, şi să reduci ceea ce plăteşti pentru carburanţi, într-o anumită măsură, atunci când aceştia devin prea scumpi. Dar când mâncarea devine prea scumpă? Când pâinea se scumpeşte, ce poţi spune? În nici un caz – mănânc mai puţin pentru că mâncarea s-a scumpit.   
Şi, uite aşa, preţul grâului s-a triplat în ultimii patru ani. Preţul porumbului s-a triplat din anul 2005, iar preţul boabelor de soia s-a triplat din 2006. De ce? Pentru că experimentăm, la nivel mondial, o bătălie pentru mâncare, pentru alimente. Şi atunci când populaţia săracă devine mai înstărită şi nu mai ajunge doar bobul de orez, apar şi alţi factori perverşi.

Preţurile record ale petrolului fac, pe zi ce trece, mai atractivă producţia de carburant din mâncare. Şi devine mai rentabil să distrugi porumbul decât să-l vinzi.

Iar dacă tu ai o producţie record, iar alţii au nevoia şi banii necesari pentru producţia record, ce se va întâmpla? O variantă este limitarea exporturilor pentru acel produs, pentru a ne asigura că rafturile de acasă rămân pline. Aşa s-a întâmplat în Vietnam, India şi Egipt. La fel şi în Rusia, Ucraina şi Kazahstan. Cum se va întâmpla la noi?

Mi-e teamă că laudele interminabile legate de anul agricol bun vor avea acelaşi efect pervers ca în 2005: dacă zici că ai megaoferta de cereale (presupunând că exporturile nu o vor reduce semnificativ, prin compensarea cu cererea de cereale din oricare altă parte din restul lumii), rişti să trimiţi preţurile în derizoriu. Iar producătorii vor lua tot mai puţini bani pentru producţia al cărei preţ decidenţii îl trimit la minime. Pe termen scurt. Pentru că, odată preţurile mici asigurate, se exportă totul. Şi se creează deficit. Şi preţuri mari. Şi te întrebi: unde e producţia agricolă record? Şi dacă nu e în Asia sau în Europa, pe mesele concetăţenilor, ea e pe vapoare, în Constanţa. Iar acelaşi grâu sau porumb românesc, care a fost cumpărat pe nimic, este revândut dublu sau triplu tot românilor. S-a mai întâmplat în 2005, pe fondul unor declaraţii iresponsabile. Unde este politica agricolă guvernamentală? Ce face executivul? Orice altceva decât să se ocupe de ţară.

Sunt la ţară. La mine la ţară. Acolo unde cartofii, din pricina unei producţii importante, s-au ieftinit extrem de mult. Au ajuns la 20 de bani kilogramul. Ieftin, nu? Doar că sunt cartofi timpurii. Pentru
a-şi plăti creditele la bancă, micii fermieri (ţăranii) au scos mai devreme producţia de cartofi. Dacă nu o vând, nu-şi plătesc creditele. Dacă păstrează preţul, nu o vând. Şi îl scad. Pe termen scurt, preţul scade. Până la sfârşitul anului însă, vom avea deficit de cartofi, întrucât o mare parte a fost scoasă prea devreme din pământ. Iar preţul se va majora.

Personal, nu cred că agricultura poate ajuta atât creşterea economică, cât şi reducerea ratei inflaţiei. Nu poţi să şi produci mult mai mult, şi să scadă şi preţurile, într-o economie globalizată (poţi într-una închisă, fără exporturi şi importuri, fără distorsiuni speculative). Şi, prin urmare, dacă se mizează pe efectul asupra PIB-ului din partea agriculturii, se acceptă scumpirea mâncării. Şi, atunci, cu ce vom rămâne din creşterea economică? Cu preţuri mai mari. Pentru că asta înseamnă majorare inflaţionistă a PIB-ului. Şi supraîncălzire economică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

16 COMENTARII